Am găsit 15 definiții pentru cuvantul/cuvintele vântura:

VANTÚRĂ, vanturi, s. f. (Constr.) Grindă la acoperișul unei case. – Cf. germ. Wanten.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


VANTÚRĂ s.f. (Constr.) Grindă la acoperișul unei case. [Cf. germ. Wanten].
Sursa: Dicționar de neologisme

VANTÚRĂ s. f. grindă la acoperișul unei case. (după germ. Want)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

vántură (-ri), s. f. – Grindă. Germ. Wandrute, săs. Wandrud (Lacea, Dacor., IV, 785). În Trans.
Sursa: Dicționarul etimologic român

VANTÚRĂ, vânturi, s. f. (Constr.) Grindă la acoperișul unei case. – Cf. germ. Wanten.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

VANTÚRĂ, vanturi, s. f. (Constr.) Grindă la acoperișul unei case. – Cf. germ. Wanten.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

VANTÚRĂ s.f. (Constr.) Grindă la acoperișul unei case. [Cf. germ. Wanten].
Sursa: Dicționar de neologisme

VANTÚRĂ s. f. grindă la acoperișul unei case. (după germ. Want)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

vántură (-ri), s. f. – Grindă. Germ. Wandrute, săs. Wandrud (Lacea, Dacor., IV, 785). În Trans.
Sursa: Dicționarul etimologic român

VANTÚRĂ, vânturi, s. f. (Constr.) Grindă la acoperișul unei case. – Cf. germ. Wanten.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

VÂNTURÁ, vấntur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vânturătoare sau a le face să cadă de la o mică înălțime pentru ca vântul să împrăștie impuritățile ușoare. ♦ Fig. A împrăștia, a risipi; a spulbera. 2. A vărsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l răci, pentru a-l amesteca etc. 3. A mișca încoace și încolo, a agita. ♦ Fig. A frământa, a tulbura. 4. Fig. A da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda. ◊ Compus: vântură-lemne sau vântură-țară s. m. invar. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vânt) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (=ventilare).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

VÂNTURÁ, vấntur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vânturătoare sau a le face să cadă de la o mică înălțime pentru ca vântul să împrăștie impuritățile ușoare. ♦ Fig. A împrăștia, a risipi; a spulbera. 2. A vărsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l răci, pentru a-l amesteca etc. 3. A mișca încoace și încolo, a agita. ♦ Fig. A frământa, a tulbura. 4. Fig. A da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda. ◊ Compus: vântură-lume sau vântură-țară s. m. invar. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vânt) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (= ventilare).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române

vânturá (a ~) vb., ind. prez. 3 v'ântură
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

vânturà v. 1. a curăța grânele scuturându-le de mai multe ori: a vântura grâul; 2. fig a curăța: să vânture ca pleava oștirile dușmane AL.; 3. a străbate repede: ce vântură Europa cu spada veșnic goală Al. [Lat. VENTULARE = VENTILARE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

VÂNTURÁ, vấntur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vânturătoare sau a le face să cadă de la o mică înălțime pentru ca vântul să împrăștie impuritățile ușoare. ♦ Fig. A împrăștia, a risipi; a spulbera. 2. A vărsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l răci, pentru a-l amesteca etc. 3. A mișca încoace și încolo, a agita. ♦ Fig. A frământa, a tulbura. 4. Fig. A da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda, ◊ Compus: vântură-lume sau vântură-țară s. m. și f. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vânt) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (= ventilare).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)