ÚSNĂ, usne, s. f. (Pop.) 1. Marginea de sus (de obicei răsfrântă) a unei oale sau a altui vas adânc; gură, buză. ♦ Marginea (răsfrântă) de jos a unui clopot. ♦ Marginea de sus a unei luntre. 2. Ghizd al fântânii (de la nivelul solului în sus). ♦ Parte mai largă la baza puțurilor ocnelor vechi de sare, formând un prag pe care se așază o armătură de lemn. – Din sl. ustĩna.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a úsnă (-ne), s. f. – 1. Gură, buză. – 2. Margine, ghizd. – Var. uznă, înv. ustnă. Sl. ustĭna (Tiktin). Sec. XVI, înv.Sursa: Dicționarul etimologic român
úsnă (pop.) s. f., g.-d. art. úsnei; pl. úsneSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită úsnă, úznă și ústnă f., pl. e (vsl. ustĭna, buză, d. ustĭ, ușa, rudă cu lat. ostium, ușă; bg. sîrb. usna, buză; bg. rus. ustá, p. gură. V. ușă). Vechĭ. Buză. Azĭ. Trans. Olt. Munt. Mold. Marginea (buza) unuĭ vas (pahar, clopot, luntre, corabie): ceamurĭ [!] înfundate pînă la usnă (Oltenița, VR. 1912, 10, 54). – Și usmă (Olt. Rev. I. Crg. 4, 250). V. copastie.
Sursa: Dicționaru limbii românești
usnă f. Mold. 1. limba clopotului; 2. vatra luntrei. [Serb. USNA, buză].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ÚSNĂ, usne, s. f. (Pop.) 1. Marginea de sus (de obicei răsfrântă) a unei oale sau a altui vas adânc; gură, buză. ♦ Marginea (răsfrântă) de jos a unui clopot. ♦ Marginea de sus a unei luntre. 2. Ghizd al fântânii (de la nivelul solului în sus). ♦ Parte mai largă la baza puțurilor ocnelor vechi de sare, formând un prag pe care se așază o armătură de lemn. – Din sl. ustĭna.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)