URÁT1, uraturi, s. n. Urare. – V. ura2.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a URÁT2, urați, s. m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
URÁT s.m. Sare sau ester al acidului uric. [< fr. urate].
Sursa: Dicționar de neologisme
URÁT s. m. sare a acidului uric. (< fr. urate)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
urát1 (sare a acidului uric) s. m., pl. uráțiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită urát2 (urare) s. n., pl. uráturiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită 1) urát n., pl. urĭ. Acțiunea de a ura: De urat, am maĭ ura, Dar nĭ-e că vom însera Pe la curtea dumneavoastră, Departe de casa noastră (P. P.).
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) *urát m. și n., pl. e (d. acid uric). Chim. Sare de acid uric.
Sursa: Dicționaru limbii românești
urat n. fapta de a ura: a umbla cu uratul.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
URÁT1, uraturi, s. n. Urare. – V. ura2.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) URÁT2, urați, s. m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) URÁT1, uraturi, s. n. Urare. – V. ura2.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a URÁT2, urați, s. m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a URÁT s.m. Sare sau ester al acidului uric. [< fr. urate].
Sursa: Dicționar de neologisme
URÁT s. m. sare a acidului uric. (< fr. urate)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
urát1 (sare a acidului uric) s. m., pl. uráțiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită urát2 (urare) s. n., pl. uráturiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită 1) urát n., pl. urĭ. Acțiunea de a ura: De urat, am maĭ ura, Dar nĭ-e că vom însera Pe la curtea dumneavoastră, Departe de casa noastră (P. P.).
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) *urát m. și n., pl. e (d. acid uric). Chim. Sare de acid uric.
Sursa: Dicționaru limbii românești
urat n. fapta de a ura: a umbla cu uratul.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
URÁT1, uraturi, s. n. Urare. – V. ura2.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
URÁT2, urați, s. m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) URÁT1, uraturi, s. n. Urare. – V. ura2.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a URÁT2, urați, s. m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a URÁT s.m. Sare sau ester al acidului uric. [< fr. urate].
Sursa: Dicționar de neologisme
URÁT s. m. sare a acidului uric. (< fr. urate)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
urát1 (sare a acidului uric) s. m., pl. uráțiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită urát2 (urare) s. n., pl. uráturiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
1) urát n., pl. urĭ. Acțiunea de a ura: De urat, am maĭ ura, Dar nĭ-e că vom însera Pe la curtea dumneavoastră, Departe de casa noastră (P. P.).
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) *urát m. și n., pl. e (d. acid uric). Chim. Sare de acid uric.
Sursa: Dicționaru limbii românești
urat n. fapta de a ura: a umbla cu uratul.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
URÁT1, uraturi, s. n. Urare. – V. ura2.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) URÁT2, urați, s. m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie: p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care trezește repulsie (morală); urâcios, nesuferit. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre timp) Posomorât, ploios, friguros, II. Adv. Într-un mod neplăcut, nepotrivit, imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a URÂT (d. oameni) bocciu, cealapa, fățos, mutră de-împins vagoane, nasol, nașparliu.Sursa: Dicționar de argou al limbii române
urât, urâți s. m. (intl.) polițist.Sursa: Dicționar de argou al limbii române urất2 s. n.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie; p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care provoacă repulsie din punct de vedere moral. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre vreme) Posomorât, ploios, friguros. II. Adv. într-un mod neplăcut, nepotrivit; imoral, ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
urat - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul ura
urât - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul urî