URMÁȘ, -Ă, urmași, -e, s. m. și f. 1. Continuator al unei familii (considerat în raport cu cei din generațiile anterioare lui); descendent, odraslă. ♦ Moștenitor (de bunuri materiale). 2. Succesor într-o demnitate, într-o funcție. 3. Continuator al unei opere, al unei tradiții. – Urmă + suf. -aș.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a urmáș s. m., pl. urmáșiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
urmáș, -ă s. (d. urmă). Succesor: urmaș tatăluĭ săŭ, urmaș la tron. Descendent: elefantu e urmașu mamutuluĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
urmaș m. cel ce urmează cuiva: 1. succesor; 2. descendent.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
URMÁȘ, -Ă, urmași, -e, s. m. și f. 1. Continuator al unei familii (considerat în raport cu cei din generațiile anterioare lui); descendent, odraslă. ♦ Moștenitor (de bunuri materiale). 2. Succesor într-o demnitate, într-o funcție. 3. Continuator al unei opere, al unei tradiții. – Urmă + suf. -aș.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)