urióc (uruióc), uriócuri (uruiócuri), s.n. (reg.) piedin, frimbie, fire nețesute la capătul stofei.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
urióc (-oáce), s. n. – Primele fire ale urzelii. – Var. uruioc, Trans. orioș. Sb. urivak „sfoară” (Candrea), rut. uri(v)ok „capăt” (Scriban). Nu este posibilă der. din sl. urezati „a tăia” (Candrea, II, 310) nici din gr. οὐρίαχος „capăt” (Diculescu, Elementele, 465). Uruioc, s. n. (Mold., coardă), citat numai de Damé, este același cuvînt.Sursa: Dicționarul etimologic român
urioc n. Mold. capete de urzeală rămase dela țesut (se întrebuințează ca ață pentru cusut). [Și uruioc: origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a