Am găsit 24 de definiții pentru cuvantul/cuvintele uric:

ÚRIC1 adj. (În sintagma) Acid uric = acid organic natural care se găsește în sânge și în urină, rezultat din arderea proteinelor în procesul metabolic. – Din fr. urique.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


URÍC2, urice, s. n. 1. (În evul mediu, în Moldova și în Maramureș) Moșie boierească sau mănăstirească care se bucura de privilegiu ereditar de imunitate. 2. Act de privilegiu acordat unui uric2 (1); act de proprietate veșnică sau de donație acordat cuiva în trecut; p. gener. document, act; hrisov, zapis. [Acc. și: úric] – Din magh. örök.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ÚRIC adj.m. Acid uric = acid organic care se găsește în urină și în sânge, fiind rezultat din arderea proteinelor. [< fr. urique].
Sursa: Dicționar de neologisme

ÚRIC adj. acid ~ = acid organic în urină și în sânge, din arderea proteinelor. (< fr. urique)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

úric (-ce), s. n.1. Moștenire, fermă, proprietate rurală transmisă prin succesiune. – 2. Înscris de confirmare a unei moșteniri. – 3. Document, hrisov. – Mag. örök (Tiktin; Gáldi, Dict., 98). Der. din sl. urokŭ „sentință” (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 441) nu este posibilă. Apare în documentele slavorom. din 1392. – Der. uricar, s. m. (logofăt, pisar).
Sursa: Dicționarul etimologic român

uríc2 s. n., pl. uríce
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

!úric1 adj. m., pl. urici; f. urică, pl. urice
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

1) úric n., pl. e (ung. örök, perpetuŭ, ereditar, moștenire, d. vsl. u-rokŭ, sentență, pensiune, stipendiŭ; ceh. úrok, contract, pensiune, urék, moșie. V. so-roc). Vechĭ. Moștenire (Ps. S.). Moșie de vecĭ. Hrisov, document, act. Azĭ. Trans. Ban. De uric, perpetuŭ, de vecĭ, pe tot-de-a-ună (dăruit, moștenit). V. hrisov, ohabnic.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) *úric, -ă adj. (d. urină). Chim. Acid uric, acid azotat eliminat de organizm [!] și care se află în urina omuluĭ și constitue [!] masa întreagă a excrementelor șerpilor și păsărilor.
Sursa: Dicționaru limbii românești

uric n. 1. donațiune de moșie făcută de Domn particularilor sau mănăstirilor; 2. actul unei asemenea donațiuni; 3. hrisov, document vechiu. [Ung. ÖRÖK, perpetuitate].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÚRIC1 adj. (în sintagma) Acid uric = acid organic natural prezent în cantități foarte reduse în sânge și eliminat de organism prin urină. – Din fr. urique.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

URÍC2, urice, s. n. 1. (în Evul Mediu, în Moldova și în Maramureș) Moșie boierească sau mănăstirească care se bucura de privilegiul ereditar de imunitate. 2. Act de privilegiu acordat unui uric2 (1); act de proprietate veșnică sau de donație acordat cuiva în trecut; p. gener. document, act; hrisov, zapis. [Acc. și: úric] – Din magh. örök.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ÚRIC1 adj. (În sintagma) Acid uric = acid organic natural care se găsește în sânge și în urină, rezultat din arderea proteinelor în procesul metabolic. – Din fr. urique.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

URÍC2, urice, s. n. 1. (În evul mediu, în Moldova și în Maramureș) Moșie boierească sau mănăstirească care se bucura de privilegiu ereditar de imunitate. 2. Act de privilegiu acordat unui uric2 (1); act de proprietate veșnică sau de donație acordat cuiva în trecut; p. gener. document, act; hrisov, zapis. [Acc. și: úric] – Din magh. örök.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ÚRIC adj.m. Acid uric = acid organic care se găsește în urină și în sânge, fiind rezultat din arderea proteinelor. [< fr. urique].
Sursa: Dicționar de neologisme

ÚRIC adj. acid ~ = acid organic în urină și în sânge, din arderea proteinelor. (< fr. urique)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

úric (-ce), s. n.1. Moștenire, fermă, proprietate rurală transmisă prin succesiune. – 2. Înscris de confirmare a unei moșteniri. – 3. Document, hrisov. – Mag. örök (Tiktin; Gáldi, Dict., 98). Der. din sl. urokŭ „sentință” (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 441) nu este posibilă. Apare în documentele slavorom. din 1392. – Der. uricar, s. m. (logofăt, pisar).
Sursa: Dicționarul etimologic român

uríc2 s. n., pl. uríce
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

!úric1 adj. m., pl. urici; f. urică, pl. urice
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

1) úric n., pl. e (ung. örök, perpetuŭ, ereditar, moștenire, d. vsl. u-rokŭ, sentență, pensiune, stipendiŭ; ceh. úrok, contract, pensiune, urék, moșie. V. so-roc). Vechĭ. Moștenire (Ps. S.). Moșie de vecĭ. Hrisov, document, act. Azĭ. Trans. Ban. De uric, perpetuŭ, de vecĭ, pe tot-de-a-ună (dăruit, moștenit). V. hrisov, ohabnic.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) *úric, -ă adj. (d. urină). Chim. Acid uric, acid azotat eliminat de organizm [!] și care se află în urina omuluĭ și constitue [!] masa întreagă a excrementelor șerpilor și păsărilor.
Sursa: Dicționaru limbii românești

uric n. 1. donațiune de moșie făcută de Domn particularilor sau mănăstirilor; 2. actul unei asemenea donațiuni; 3. hrisov, document vechiu. [Ung. ÖRÖK, perpetuitate].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÚRIC1 adj. (în sintagma) Acid uric = acid organic natural prezent în cantități foarte reduse în sânge și eliminat de organism prin urină. – Din fr. urique.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

URÍC2, urice, s. n. 1. (în Evul Mediu, în Moldova și în Maramureș) Moșie boierească sau mănăstirească care se bucura de privilegiul ereditar de imunitate. 2. Act de privilegiu acordat unui uric2 (1); act de proprietate veșnică sau de donație acordat cuiva în trecut; p. gener. document, act; hrisov, zapis. [Acc. și: úric] – Din magh. örök.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)