URCÚȘ, urcușuri, s. n. 1. Faptul de a (se) urca. 2. Loc, drum care este în pantă, care urcă. ◊ Loc. adv. În urcuș = în sus, în pantă. – Urca + suf. -uș.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a urcuș, urcușuri s. n. (tox.) primele efecte resimțite după ingerarea unui drog.Sursa: Dicționar de argou al limbii române
urcúș s. n., pl. urcúșuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită urcúș m. Suiș (locu și acțiunea): începem urcușu.
Sursa: Dicționaru limbii românești
urcuș n. urcare pe un munte.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
URCÚȘ, urcușuri, s. n. 1. Faptul de a (se) urca. 2. Loc, drum care este în pantă, care urcă. ◊ Loc. adv. În urcuș = în sus, în pantă. – Urca + suf. -uș.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)