Am găsit 14 definiții pentru cuvantul/cuvintele unic:

ÚNIC, -Ă, unici, -ce, adj. 1. Care este unul singur, numai unul în genul, de felul său. 2. Care nu poate fi asemănat cu nimic (datorită însușirilor sale excepționale); excepțional, incomparabil. [Acc. și: uníc] – Din lat. unicus, fr. unique.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


ÚNIC, -Ă adj. 1. Singur, într-un singur exemplar; numai unul. 2. Excepțional, fără seamăn, incomparabil. [Cf. lat. unicus, fr. unique].
Sursa: Dicționar de neologisme

ÚNIC, -Ă adj. 1. singur, într-un exemplar; numai unul. 2. excepțional, fără seamăn, incomparabil. (< fr. unique, lat. unicus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

únic adj. m., pl. únici; f. únică, pl. únice
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

*únic, -ă adj. (lat. únicus). Singur: fiŭ unic, exemplar unic. Incomparabil, fără seamăn: un talent unic. – Fals uníc (după fr.).
Sursa: Dicționaru limbii românești

unic a. 1. singur: fiu unic; 2. fig. incomparabil: om unic, lucru unic.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÚNIC, -Ă, unici, -ce, adj. 1. Care este unul singur, numai unul în genul, de felul său. 2. Care nu poate fi asemănat cu nimic (datorită însușirilor sale excepționale); excepțional, incomparabil. [Acc. și: uníc] – Din lat. unicus, fr. unique.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ÚNIC, -Ă, unici, -ce, adj. 1. Care este unul singur, numai unul în genul, de felul său. 2. Care nu poate fi asemănat cu nimic (datorită însușirilor sale excepționale); excepțional, incomparabil. [Acc. și: uníc] – Din lat. unicus, fr. unique.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ÚNIC, -Ă adj. 1. Singur, într-un singur exemplar; numai unul. 2. Excepțional, fără seamăn, incomparabil. [Cf. lat. unicus, fr. unique].
Sursa: Dicționar de neologisme

ÚNIC, -Ă adj. 1. singur, într-un exemplar; numai unul. 2. excepțional, fără seamăn, incomparabil. (< fr. unique, lat. unicus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

únic adj. m., pl. únici; f. únică, pl. únice
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

*únic, -ă adj. (lat. únicus). Singur: fiŭ unic, exemplar unic. Incomparabil, fără seamăn: un talent unic. – Fals uníc (după fr.).
Sursa: Dicționaru limbii românești

unic a. 1. singur: fiu unic; 2. fig. incomparabil: om unic, lucru unic.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÚNIC, -Ă, unici, -ce, adj. 1. Care este unul singur, numai unul în genul, de felul său. 2. Care nu poate fi asemănat cu nimic (datorită însușirilor sale excepționale); excepțional, incomparabil. [Acc. și: uníc] – Din lat. unicus, fr. unique.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)