UMÓR s. n. Înclinare spre glume și ironii, ascunse sub o aparență de seriozitate; manifestare prin vorbe sau prin scris a acestei înclinații; p. ext. veselie, haz. ♦ Categorie estetică ce constă în sublinierea incompatibilității și absurdității laturilor unor situații în general firești. [Var.: humór s. n.] – Din fr. humeur, humour. Cf. engl. humour.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a UMÓR s.n. Înclinare spre glume care se ascunde sub o înfățișare serioasă, severă, plină de ironie și de neprevăzut. [Var. humor s.n. / < engl., fr. humour, cf. lat. humor – umoare].
Sursa: Dicționar de neologisme
UMÓR s. n. 1. înclinare spre glume și ironii care se ascunde sub o înfățișare serioasă; (p. ext.) voie bună, haz. ♦ ~ negru = umor care își trage forța comică din fapte tragice, macabre. 2. categorie estetică aparținând comicului, a cărei esență constă în evidențierea îngăduitoare a nepotrivirii și a absurdității unor situații considerate normale. (< fr., engl. humour, lat. humor)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
umór (înclinație spre glumă) s. n.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită 1) umór, V. omor 1 și 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) *umór și hu- n., pl. urĭ (fr. engl. humour, umoare, temperament, d. lat. humor, umoare, serozitate, linfă, după credința că umorile corpuluĭ, ca cele de la ficat, influențează temperamentu). Veselie flegmatică și une-orĭ ironică: Swift e unu din ceĭ maĭ bunĭ reprezentanțĭ aĭ umoruluĭ englez.
Sursa: Dicționaru limbii românești
umor n. V. humor.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
UMÓR s. n. înclinare spre glume și ironii, ascunse sub o aparență de seriozitate; manifestare prin vorbe sau prin scris a acestei înclinații; p. ext. veselie, haz. ♦ Categorie estetică aparținând sferei comicului a cărei esență constă în sublinierea incompatibilității și absurdității laturilor unor situații considerate firești. [Var.: humór s. n.] -Din fr. humeur, humour. Cf. engl. humour.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)