UMBRÁR, umbrare, s. n. Adăpost împotriva arșiței soarelui oferit într-un loc deschis de crengile și de frunzele unui arbore sau ale mai multor arbori; p. gener. orice adăpost (special amenajat) împotriva arșiței. – Umbră + suf. -ar.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a umbrár (adăpost) s. n., pl. umbráre Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
umbrár, -e, s.n. – 1. Adăpost umbros oferit de crengile unui copac. 2. Coviltir (în satele de pe Mara și Cosău). – Din umbră + -ar.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
umbrár n., pl. e. Adăpost de verdeață ca să facă umbră: un prînz supt [!] umbrar. V. lojă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
umbrar n. adăpost de frunze. [Tras din umbră].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
UMBRÁR, umbrare, s. n. Adăpost împotriva arșiței soarelui oferit într-un loc deschis de crengile și de frunzele unui arbore sau ale mai multor arbori; p. gener. orice adăpost (special amenajat) împotriva arșiței. – Umbră + suf. -ar.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)