Am găsit 5 definiții pentru cuvantul/cuvintele umbra:

ÚMBRĂ, umbre, s. f. I. 1. Lipsă de lumină, întunecime provocată de un corp opac care oprește razele de lumină; porțiune din spațiu întunecoasă (și răcoroasă) unde nu ajung direct razele de lumină. ◊ Loc. adj. Fără umbră = corect, desăvârșit, pur. ◊ Loc. adv. Din umbră = fără a se arăta pe față; pe ascuns, pe furiș. ◊ Expr. A sta (sau a fi, a rămâne etc.) în (sau la) umbră = a sta (sau a fi, a rămâne etc.) ascuns, retras, deoparte. A lăsa (pe cineva) in umbră = a lăsa (pe cineva) mai prejos, a eclipsa (pe cineva). 2. Întuneric, întunecime, obscuritate. 3. Nuanță închisă, pată întunecată. ♦ Spec. Parte mai întunecată dintr-o imagine plastică. ♦ Fig. Stare de tristețe, de îngândurare etc. întipărită pe fața cuiva. II. 1. (De obicei urmat de o determinare în genitiv) Conturul întunecat al unei ființe sau al unui lucru, proiectat pe o suprafață (mai) luminată. ♦ Expr. Se teme și de umbra lui, se spune despre un om foarte fricos. Face umbră pământului (degeaba), se spune despre un om incapabil să producă, să realizeze ceva. ♦ Compus: umbra-iepurelui = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunzele în formă de solzi, cu florile galbene-verzui și cu fructele de forma unor boabe roșii (Asparagus collinus). ♦ Imagine neclară, nedeslușită; obiect care nu se vede bine (din cauza întunericului, a ceții etc. sau pentru că este privit printr-un corp puțin transparent). 2. (În concepțiile mistice și în basme) Duhul unui om mort sau ființă supranaturală, fantomatică; stafie, fantomă, nălucă. ♦ Fig. Ființă foarte slabă (și bolnavă). 3. Fig. Urmă, semn abia perceptibil; cantitate foarte mică din ceva. ♦ Fig. Părere, aparență, iluzie. – Lat. umbra.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)


úmbră (-re), s. f. – Întunecime, lipsă de lumină. – Mr. aumbră, megl. umbră. Lat. ŭmbra (Pușcariu 1798; REW 9046), cf. it., prov., cat. ombra, fr. ombre.Der. umbrar, s. n. (adăpost împotriva arșiței); umbratic (var. umbratec), adj. (umbros), cu suf. -atic (după Pușcariu 1799, din lat. umbraticus); umbros (mr. aumbros), adj. (umbrit), cf. lat. umbrōsus (Pușcariu 1802; REW 9050); umbri, vb. (a ține, a da umbră; a acoperi, a proteja, a adăposti, a adumbri; a estompa), pe care Densusianu, Hlr., 150 și Pușcariu 1800 îl considerau drept reprezentant al lat. *ŭmbrῑreŭmbrescĕre, cf. mr. aumbredz; umbriș, s. n. (loc cu umbră); umbrelă (var. umbreală), s. f. (apărătoare de ploaie), din it. ombrella, fr. ombrelle, cf. ngr. ὀμπρέλα, tc. omrela; umbrelar, s. m. (fabricant sau vînzător de umbrele).
Sursa: Dicționarul etimologic român

úmbră s. f., g.-d. art. úmbrei; pl. úmbre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

úmbră f., pl. e (lat. ŭmbra, it. pv. ombra, fr. ombre, [cat. sp. pg. sombra, din sub umbra). V. umbrelă). Întunecime slabă produsă de un corp opac care oprește razele soareluĭ saŭ ale alteĭ luminĭ: nucu face umbră bună, umbra ziduluĭ e maĭ răcoroasă de cît [!] a copacului, eclipsele de lună îs cauzate de umbra pămîntuluĭ. Imagine, contur, siluetă: umbra uneĭ mînĭ [!]. Figură (om) care nu se vede bine din pricina întunericuluĭ, mogîldeață; am văzut o umbră strecurîndu-se pe lîngă zid. În pictură, părțile întunecate ale unuĭ tabloŭ. Fig. Care abea [!] maĭ seamănă cu ceĭa ce a fost odată: acest bătrîn e umbra unuĭ eroŭ. Fantazmă, sufletu unuĭ mort: umbra luĭ Hamlet. Slab, în ultimu grad, spectru: bolnava a ajuns o umbră. Aparență ușoară: o umbră de adevăr. La umbră, 1. adăpostit de umbră: a dormi vara la umbră; 2. la răcoare, la închisoare (iron.): l-a turnat la umbră. A face umbră cuĭva, a-l întuneca, a-l eclipsa, a te distinge maĭ mult de cît [!] el. A arunca, a lăsa în umbră, 1. a întuneca, a eclipsa; 2. a nu releva, a trece cu vederea: a lăsa în umbră o mulțime de fapte. Umbra bouluĭ, o păsărică foarte mică al căreĭ obĭceĭ e să stea pe lîngă boiĭ care pasc. Umbra ĭepureluĭ, o plantă liliacee care crește pin [!] pădurĭ și tufișurĭ (aspáragus collinus). Umbra nopțiĭ, zîrnă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

umbră f. 1. întunecime produsă prin interpunerea unui corp opac: eclipsele de lună sunt cauzate de umbra pământului; 2. împiedecarea razelor soarelui: arborii dau umbră; 3. umbră dată de arbori: întins la umbră doarme; 4. imagine produsă de umbra unui corp pe o suprafață: se resfrânge ca ’n oglindă a copilei umbră EM.; 5. fam. închisoare, gros: îi băgă la umbră PANN. 6. într’un tablou, coloare obscură: a menaja umbrele; 7. fig. aparență ușoară: o umbră de adevăr; 8. obscuritate morală, uitare: a lăsa în umbră o mulțime de fapte; 9. pl. sufletele morților pe cari Grecii antici le considerau ca un fel de fantome: infernul era locașul umbrelor; (poetic) umbre de noroade GR. AL.; 10. Bot. nume de plante: umbra iepurelui, sparanghel; umbra nopții, zârnă. [Lat. UMBRA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a