ULTRÁJ, ultraje, s. n. Ofensă, insultă, amenințare, act de violență împotriva unui reprezentant al autorității publice aflat în exercițiul funcțiunii (și care constituie o infracțiune); p. gener. jignire, ofensă (gravă), amenințare, act de violență împotriva cuiva. [Var.: ultrágiu s. n.] – După fr. outrage, it. oltraggio.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ULTRÁJ s.n. Insultă adusă unui reprezentant al autorității publice în exercițiul funcțiunii; (p. ext.) ofensă, insultă la adresa cuiva; jignire. [Var. ultragiu s.n. / cf. fr. outrage < lat. ultra – peste].
Sursa: Dicționar de neologisme
ULTRÁJ s. n. insultă adusă unui reprezentant al autorității publice în exercițiul funcțiunii; (p. ext.) ofensă, jignire adusă cuiva. (după fr. outrage, it. oltraggio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
ultráj (-je), s. n. – Ofensă, insultă adusă autorității. – Var. ultragiu. It. oltraggio, cf. fr. outrage. – Der. ultragia, vb. (a comite un ultraj).Sursa: Dicționarul etimologic român ultráj s. n., pl. ultrájeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ultraj n. insultă gravă, mai ales în contra agenților forței publice (= fr. outrage).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ULTRÁJ, ultraje, s. n. Ofensă, insultă, amenințare. ♦ (Jur.) Infracțiune care constă în insultă, calomnie, amenințare ori alte acte de violență ori de vătămare corporală împotriva unui funcționar aflat în exercițiul funcțiunii; p. gener. jignire, ofensă (gravă), amenințare, act de violență împotriva cuiva. [Var.: ultrágiu s. n.] – După fr. outrage, it. oltraggio.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)