Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele ultim:

ÚLTIM, -Ă, ultimi, -e, adj. Care este cel din urmă (dintr-o serie de elemente spațiale, temporale, valorice); care se află la sfârșit, în urma unei serii. A sosit ultimul. Ultima carte.Ultima oră = rubrică având cele mai noi știri dintr-o gazetă. – Din lat. ultimus, it. ultimo.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


ÚLTIM, -Ă adj. Cel din urmă. ♦ Ultima oră = rubrică într-o gazetă unde se publică cele din urmă știri sosite la redacție. [< lat. ultimus, superlativ al lui ultra – dincolo, cf. fr. ultime, it. ultimo].
Sursa: Dicționar de neologisme

ÚLTIM, -Ă adj. cel din urmă. ♦ ă oră = rubrică într-o gazetă unde se publică cele din urmă știri sosite la redacție. (< lat. ultimus, it. ultimo)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

últim adj. m., pl. últimi; f. últimă, pl. últime, art. últimele
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

*últim, -ă adj. (lat. últimus, superlativu d. ultra, dincolo). Cel din urmă (rămas orĭ sosit): ultimu gologan, ultima vorbă. V. penultim.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ultim a. cel din urmă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÚLTIM, -Ă, ultimi, -e, adj. Cel din urmă (dintr-o serie de elemente spațiale, temporale, valorice); care se află la sfârșit, în urma unei serii. A sosit ultimul. Ultima carte.Ultima oră = rubrică dintr-o gazetă având cele mai noi știri. – Din lat. ultimus, it. ultimo.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)