Am găsit 5 definiții pentru cuvantul/cuvintele ucide:

UCÍDE, ucíd, vb. III. 1. Tranz. A pricinui moartea unei ființe; a omorî, a asasina. ◊ Compus: (pop.) ucigă-l-crucea (sau -toaca) s. m. = dracul, diavolul. ♦ Refl. (Rar) A se sinucide. ♦ Fig. A distruge, a nimici; a desființa. 2. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) bate, a (se) lovi rău. ♦ (Reg.) A (se) zdrobi, a (se) sfărâma. [Prez. ind. și: (pop.) ucíg] – Lat. occidere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


ucíde (-s, ís), vb.1. A omorî, a provoca moartea. – 2. A lovi, a da lovituri. – Mr. țid(ere) „a lovi”, megl. uțid „a lovi”, istr. ucidu „a omorî”. Lat. occῑdĕre (Densusianu, Hlr., 153; Șeineanu, Semasiol., 225; Pușcariu 1734), cf. it. uccidere, prov., cat. aucire, v. fr. occire. Cuvînt rar acum în Munt. și Mold. (ALR, I, 291), sensul 2 este înv. Ucid se zice și ucig, prin analogie cu vb. care au același participiu, cf. încinge, încins; stinge, stins (explicațiile lui Tiktin nu par sigure în această privință). Asupra acestor schimbări, cf. repederepeguș. Der. ucigaș, s. m. (asasin, criminal; înv., demon); ucigan, s. m. (Mold., demon); ucigător, adj. (care omoară, ucide); ucigătură, s. f. (moarte, asasinat; chin, suferință), înv.; ucisătură (var. ucisură), s. f. (moarte; chin), înv.; sinucide, vb. refl. (a se omorî), după fr. suicider; sinucigaș, s. m. (persoană care se sinucide); pruncucidere, s. f. (ucidere de copii). Diferite comp. servesc ca nume populare ale dracului: ucigă-l crucea (pietrele, tămîia, toaca).
Sursa: Dicționarul etimologic român

ucíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ucíd, perf. s. 1 sg. uciséi, 1 pl. ucíserăm; conj. prez. 3 să ucídă; ger. ucigấnd; part. ucís
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ucide (ucige) v. 1. a lua vieața: a ucide în luptă; fig. litera ucide; 2. a-și face seama; 3. Mold. Țr. a. lovi, a bate. [Lat. OCCIDERE (forma ucige e analogică; cf. întinge); sensul 3, deja familiar vechii limbi, rezultă din afinitatea noțiunilor «ucidere» și «izbire» (v. izbì)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

UCÍDE, ucíd, vb. III. 1. Tranz. A pricinui moartea unei ființe; a omorî, a asasina, a răpune. ♦ Refl. (Rar) A se sinucide. ♦ Fig. A distinge, a nimici; a desființa. 2. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) bate, a (se) lovi rău. ♦ (Reg.) A (se) zdrobi, a (se) sfărâma. [Prez. ind. și: (pop.) ucíg] – Lat. occidere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)