UȘURÍNȚĂ, ușurințe, s. f. 1. Faptul de a fi ușor (de făcut); facilitate. ◊ Loc. adv. Cu (multă sau mare) ușurință = a) fără greutate, fără efort; b) cu indiferență, cu nepăsare; în mod superficial. ♦ (Rar) Înlesnire, avantaj, favoare. 2. Nesocotință, neseriozitate; superficialitate. 3. (Înv.) Înviorare, întremare (a unui bolnav). 4. (Înv.) Însușire a unui lucru lipsit de greutate. – Ușor2 + suf. -ință.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ușurínță s. f., g.-d. art. ușurínței; (manifestări) pl. ușurínțeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
ușurínță f., pl. e. Calitatea de a fi ușor: ușurința pufuluĭ. Fig. Facilitate: ușurința de a călători astăzĭ. Ușurătate, frivolitate, neseriozitate: ușurința unuĭ tînăr. Faptă ușuratică, greșeală făcută din frivolitate: a plăti scump o ușurință.
Sursa: Dicționaru limbii românești
ușurință f. 1. însușirea celor ușoare; 2. sprintenie, iuțeală; 3. fig. nestatornicie, nesocotință; 4. greșală făcută din ușurință a minții.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
UȘURÍNȚĂ, (2) ușurințe, s. f. 1. Faptul de a fi ușor (de făcut); facilitate, ◊ Loc. adv. Cu (multă sau mare) ușurință = a) fără greutate, fără efort; b) cu indiferență, cu nepăsare; în mod superficial. ♦ (Rar) Înlesnire, avantaj, favoare. 2. Nesocotință, neseriozitate; superficialitate. 3. (înv.) Înviorare, întremare (a unui bolnav). 4. (înv.) Însușire a unui lucru lipsit de greutate. – Ușor2 + suf. -ință.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)