TĂVĂLITÚRĂ, tăvălituri, s. f. Loc cu iarba, florile sau cerealele culcate la pământ (unde s-a tăvălit un om sau un animal). – Tăvăli + suf. -tură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a tăvălitúră f., pl. ĭ. Lucru tăvălit (prost, murdar, precum: o petică, o tearfă, o haĭnă murdară). Loc pe unde s´a tăvălit o vită ș. a. Rar. Buboĭ la călcîĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
tăvălitúră s. f., g.-d. art. tăvălitúrii; pl. tăvălitúriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită TĂVĂLITÚRĂ, tăvălituri, s. f. Loc cu iarba, florile sau cerealele culcate la pământ (unde s-a tăvălit un om sau un animal). – Tăvăli + suf. -tură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)