TĂRẤM, tărâmuri, s. n. (Pop. și fam.) 1. Ținut, regiune, meleag. ◊ (În basme) Celălalt (sau alt) tărâm = regiune îndepărtată (subpământeană), dincolo de lumea reală, populată de ființe mitice. ♦ (Rar) Întindere de teren. 2. Domeniu, sferă de activitate. – Cf. tc. tarim „locuință”, magh. terem „sală mare”.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a tărấm s. n., pl. tărấmuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
tărâm n. 1. în basme, regiune subpământeană (locuită de zine, smei, păsări măestre) în care Făt-frumos intră printr’o peșteră sau printr’un puț spre a scăpa pe domnițele răpite de smei ori a prinde pe furul merelor de aur (tărâmul celălalt se mai numește și lumea neagră, adică întunecoasă, în opozițiune cu lumea albă, adică luminoasă, cea locuită de oameni): Prâslea ajunse pe tărâmul celălalt ISP.; 2. coprins, hotar, moșie: om după alte tărâmuri ISP.; 3. teren. [Turc. TARYM, locuință; sensul 3 sub influența fr. terrain].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
TĂRẤM, tărâmuri, s. n. 1. (Pop. și fam.) Ținut, regiune, meleag. ◊ (în basme) Celălalt (sau alt) tărâm = regiune îndepărtată (subpământeană), dincolo de lumea reală, populată de ființe mitice. ♦ (Rar) întindere de teren. 2. Domeniu, sferă de activitate. – Cf. tc. tarim „locuință”, magh. terem „sală mare”.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
târam - Verb, Indicativ, imperfect, persoana I, plural - pentru cuvantul târî
târam - Verb, Indicativ, imperfect, persoana I, singular - pentru cuvantul târî
târâm - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, plural - pentru cuvantul târî
târâm - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, plural - pentru cuvantul târî