Am găsit 20 de definiții pentru cuvantul/cuvintele tutui:

TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


tutuí1, tutuiésc, vb. IV (reg.) a zăpăci, a deruta.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

tutuí2, tutuiésc, vb. IV (reg.) 1. a suna din bucium. 2. a alunga.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

tutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiésc, imperf. 3 sg. tutuiá; conj. prez. 3 să tutuiáscă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

tutuì V. a zice cuiva tu în vorbire.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȚUȚÚI, țuțuiuri, s. n. (Reg.) Țugui. – Cf. țugui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

țuțuí, țuțuíuri, s.n. (reg.) 1. țugui, vârf, pisc. 2. moț de păr. 3. cucui.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

țuțúi, -e, (țuțulug), s.n. – Vârf de deal sau de munte; creștet, pisc; țugui. Țuțuiul, (top.) deal (648 m.) în apropiere de Sighet (Demeter, Marin 1935). „Pe cel țuțulug de piatră / Este o lespede lată / Și acolo stă o fată” (Memoria 2001: 59). – Cf. țugui.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

țuțúi (reg.) s. n., pl. țuțúiuri/țuțúie
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

1) țuțúĭ n., pl. e (d. țuguĭ). Țuguĭ. Nord. Aliment ĭute (stricat).
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) țuțúĭ și -ĭéz, V. țuguĭez.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ȚUȚÚI, țuțuiuri, s. n. (Reg.) Țugui. [Pl. și: țuțuie] – Cf. țugui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȚUȚÚI, țuțuiuri, s. n. (Reg.) Țugui. – Cf. țugui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

țuțuí, țuțuíuri, s.n. (reg.) 1. țugui, vârf, pisc. 2. moț de păr. 3. cucui.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

țuțúi, -e, (țuțulug), s.n. – Vârf de deal sau de munte; creștet, pisc; țugui. Țuțuiul, (top.) deal (648 m.) în apropiere de Sighet (Demeter, Marin 1935). „Pe cel țuțulug de piatră / Este o lespede lată / Și acolo stă o fată” (Memoria 2001: 59). – Cf. țugui.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

țuțúi (reg.) s. n., pl. țuțúiuri/țuțúie
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

1) țuțúĭ n., pl. e (d. țuguĭ). Țuguĭ. Nord. Aliment ĭute (stricat).
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) țuțúĭ și -ĭéz, V. țuguĭez.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ȚUȚÚI, țuțuiuri, s. n. (Reg.) Țugui. [Pl. și: țuțuie] – Cf. țugui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

țuțui - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul țuțuia

țuțui - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul țuțuia

țuțui - Verb, Indicativ, prezent, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul țuțuia

țuțui - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul țuțuia