Am găsit 13 definiții pentru cuvantul/cuvintele tutela:

TUTELÁ, tutelez, vb. I. Tranz. A avea ceva sau pe cineva în grijă; a proteja, a ocroti; a patrona. – Din tutelă.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


TUTELÁ vb. I. tr. A avea grijă, a proteja, a supraveghea; a patrona. [< it. tutelare].
Sursa: Dicționar de neologisme

TUTELÁ vb. tr. a avea pe cineva în grijă; a proteja, a patrona. (< tutelă)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

tutelá (a ~) vb., ind. prez. 3 tuteleáză
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

TUTELÁ, tutelez, vb. I. Tranz. A avea ceva sau pe cineva în grijă; a proteja, a ocroti; a patrona. – Din tutelă.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

TUTÉLĂ, tutele, s. f. 1. Acțiunea de a tutela; instituție legală având drept scop ocrotirea și administrarea intereselor unui minor sau ale unui alienat sau debil mintal; tutelaj, epitropie. 2. Administrare, control etc. exercitate asupra unei instituții, organizații etc. aflate în subordine, asupra unui teritoriu dependent etc. 3. Sprijin, ocrotire, protecție. – Din fr. tutelle, lat. tutela.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

TUTÉLĂ s.f. 1. Autoritate dată de lege unei persoane sau acceptată de bunăvoie de aceasta, de a avea grijă, în mod gratuit, de o persoană minoră și de averea sa sau de o persoană pusă sub interdicție. 2. Ținere a unei persoane, a unui stat etc. (în mod abuziv) sub ascultare, sub dependență. ♦ (Fig.) Ocrotire, sprijin. [< lat., it. tutela, fr. tutelle].
Sursa: Dicționar de neologisme

TUTÉLĂ s. f. 1. autoritate dată de lege unei persoane sau acceptată de bunăvoie de aceasta, de a avea grijă în mod gratuit de un minor și de averea sa sau de o persoană pusă sub interdicție. ♦ ~ internațională = sistem de administrare a unor teritorii depedente care înlocuiește sistemul teritoriilor sub mandat. 2. drept abuziv luat de cineva de a-i ține pe alții sub ascultare, sub dependență. 3. (fig.) ocrotire, sprijin, protecție. (< fr. tutelle, lat. tutela)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

tutélă (-le), s. f. – Tutorie, curatelă. Fr. tutelle.Der. tutelar, adj., din fr. tutélaire; tutor (var. tutore), s. m., din fr. tuteur, și var. după lat. tutorem; tutoare (var. tuto(a)ră), s. f.
Sursa: Dicționarul etimologic român

tutélă s. f., g.-d. art. tutélei; pl. tutéle
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

*tutélă f., pl. e (lat. tutela). Jur. Epitropie, apărarea persoaneĭ și averiĭ unuĭ minor orfan saŭ unuĭ interzis de către altă persoană pusă la un tribunal. Fig. Protecțiune.
Sursa: Dicționaru limbii românești

tutelă f. 1. autoritate dată conform legii spre a purta grijă de persoana și de averea unui minor sau a unui interzis; 2. fig. protecțiune.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

TUTÉLĂ, tutele, s. f. 1. Acțiunea de a tutela; instituție legală având drept scop ocrotirea și administrarea intereselor unui minor sau ale unui alienat sau debil mintal; tutelaj, epitropie. 2. Administrare, control etc. exercitate asupra unei instituții, organizații etc. aflate în subordine, asupra unui teritoriu dependent etc. 3. Sprijin, ocrotire, protecție. – Din fr. tutelle, lat. tutela.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)