TURBĂCIÚNE, turbăciuni, s. f. (Rar) Turbare. – Turba + suf. -ăciune.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a turbăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. turbăciúnii; pl. turbăciúniSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
turbăcĭúne f. (d. a turba saŭ lat. turbátio, -ónis). Turbare. Fam. Iron. Furie: l-a apucat turbăcĭunea.
Sursa: Dicționaru limbii românești
TURBĂCIÚNE, turbăciuni, s. f. (înv.) Turbare. – Turba + suf. -ăciune.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)