Am găsit 22 de definiții pentru cuvantul/cuvintele turba:

TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


turbá (turbéz, turbát), vb.1. A se îmbolnăvi de rabie. – 2. A se mînia, a se înfuria, a-și ieși din fire. – Mr. turbu, turbedz, turbare, megl. anturb(ari), istr. turbu. Lat. turbāre (Pușcariu 1774; Philippide, II, 656; Densusianu, GS, II, 20; REW 8992), cf. it. turbare, prov., cat. torbar, sp. turbar, port. torvar, alb. tërboń. Der. din lat. torvus (Pascu, Elemente, 40) nu este probabilă. Uz general (ALR, I, 127). – Der. turbă, s. f. (rabie), popstverbal); turbăciune, s. f. (furie, mînie), cu suf. -ciune (după Candrea, din lat. turbātĭōnem); turbat, adj. (care suferă de rabie; furios,, violent, sălbatic; strașnic); turbătură, s. f. (înv., rabie).
Sursa: Dicționarul etimologic român

turbá (a ~) vb., ind. prez. 3 turbeáză
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

turbà v. 1. a fi atins de turbare; 2. fig. a simți o ciudă mare; 3. fam. a se înfuria peste măsură. [Lat. TURBARE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

turbá (turbéz, turbát), vb.1. A se îmbolnăvi de rabie. – 2. A se mînia, a se înfuria, a-și ieși din fire. – Mr. turbu, turbedz, turbare, megl. anturb(ari), istr. turbu. Lat. turbāre (Pușcariu 1774; Philippide, II, 656; Densusianu, GS, II, 20; REW 8992), cf. it. turbare, prov., cat. torbar, sp. turbar, port. torvar, alb. tërboń. Der. din lat. torvus (Pascu, Elemente, 40) nu este probabilă. Uz general (ALR, I, 127). – Der. turbă, s. f. (rabie), popstverbal); turbăciune, s. f. (furie, mînie), cu suf. -ciune (după Candrea, din lat. turbātĭōnem); turbat, adj. (care suferă de rabie; furios,, violent, sălbatic; strașnic); turbătură, s. f. (înv., rabie).
Sursa: Dicționarul etimologic român

turbá (a ~) vb., ind. prez. 3 turbeáză
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

turbà v. 1. a fi atins de turbare; 2. fig. a simți o ciudă mare; 3. fam. a se înfuria peste măsură. [Lat. TURBARE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

TÚRBĂ1, turbe, s. f. Varietate de cărbune inferior, format prin carbonizarea parțială a unor resturi de plante de mlaștină și folosit mai ales drept combustibil. – Din fr. tourbe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

TÚRBĂ2, turbe, s. f. (Pop.) Turbare (1). ♦ (Rar) Epitet injurios dat unei persoane. – Din turba (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

TÚRBĂ s.f. (Geol.) Varietate de cărbune care se formează în locuri mlăștinoase, prin carbonizarea lentă a plantelor. [< fr. tourbe, cf. lat. turba].
Sursa: Dicționar de neologisme

TÚRBĂ s. f. 1. cărbune ușor, cafeniu-închis, în locuri mlăștinoase, prin carbonizarea parțială a plantelor. 2. depozit organic din resturi vegetale incomplet descompuse. (< fr. tourbe)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

túrbă (-be), s. f. – Varietate de cărbune. Fr. tourbe.Der. turbărie, s. f. (regiune cu turbă).
Sursa: Dicționarul etimologic român

túrbă s. f., g.-d. art. túrbei; pl. túrbe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

1) túrbă f., pl. e (d. a turba). Turbare. Fig. Iron. Furie: l-a apucat turba. Epitet ironic unuĭ cîne [!]: țibă, turbă ! Cp. cu javră, talan ș. a.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) *túrbă f., pl. e (fr. tourbe, d. germ. [Elveția] turbe, germ. de jos torf, germ. de sus zurf; it. túrfa). Min. Un fel de cărbune poros care plutește pe apă și care provine din mușchiĭ care din cauza mlaștinilor, n´aŭ putut putrezi bine (V. la mușchĭ). – Turba e maĭ puțin formată de cît lignitu, ĭar fibrele vagetale se disting încă întrînsa [!]. Ĭa [!] servește nu numaĭ ca combustibil, ci și ca îngrășămînt p. ogoare, fie prăfuită, fie amestecată cu nisip, fie prefăcută în cenușă. Fără turbă și alte straturĭ de mușchĭ, Irlanda și alte localitățĭ mlăștinoase ar fi de nelocuit p. om.
Sursa: Dicționaru limbii românești

turbă f. 1. turbare la om; 2. boală de vite; 3. fig. furie: aceste gânduri negre ’n mine turba ’mplântă AL. [Tras din turbà].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

turbă f. un fel de cărbune ce se găsește mai la suprafața pământului și e format din resturile vegetale acoperite cu nămolul apelor: turba servă de combustibil acolo unde lipsesc lemnele (= fr. tourbe).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

TÚRBĂ1, turbe, s.f.Varietate de cărbune inferior, format, prin carbonizarea parțială a unor resturi de plante de mlaștină și folosit mai ales drept combustibil. – Din fr. tourbe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

TÚRBĂ2, turbe, s. f. (Pop.) Turbare (1). ♦ (Rar) Epitet injurios dat unei persoane. – Din turba (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)