Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele tuli:

TULÍ, tulesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.; în expr.) A o tuli (la sau de fugă sau la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge. Tule-o! sau tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [Imper. și: tule, tulea] – Din bg. tulja, scr. tuliti.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


tulí2, tulésc, vb. IV (înv. și reg.) 1. a se ascunde, a se adăposti. 2. a porni, a coborî (turmele).
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

tulí (-lésc, -ít), vb. refl. – A se ascunde, a se adăposti. Sl. tuliti „a strînge, a înghesui”, cu sensul lui zatuliti „a ascunde”, cf. bg. (za)tulja „a ascunde”, rut. tulyty sja (Cihac, II, 426). Deși dicționarele îl confundă cu cuvîntul următor, credem că e vorba de o simplă omonimie. Cf. pituli.
Sursa: Dicționarul etimologic român

tulí (-lésc, -ít), vb.1. A coborî, a veni la vale din munți, a veni în jos. – 2. A se duce, a merge. – 3. A fugi, a o șterge. Origine îndoielnică. Pare să provină din sl. tulŭ „fluier; țeavă; sul”, cf. tulnic, sau din sb. tuliti „a urla”, care poate au aceeași origine, dar explicația semantică este dificilă. Este evident că există o legătură între ideea de „a coborî” și cea de „a face zgomot”, căci aceeași dualitate apare în „a tuna, a țipa” și „a urla”; dar punctul de plecare al acestei asocieri nu s-a explicat suficient. După Pușcariu, Dacor., V, 420-5, ar trebui pornit de la ideea de zgomot făcut de pietrele trase de un curent. Pușcariu, Lr., 163, sugerează ideea coborîrii păstorilor sunînd din bucium. Această indicație din urmă pare mai sigură. Ciobanii sau văcarii își petrec ziua în munți și coboară în sat pe înserat, anunțîndu-se în prealabil printr-un semnal de tulnic sau de bucium care indică că vor sosi în curînd. Este posibil să se fi ajuns astfel la o echivalență între ideea de „a suna din bucium” și cea de „a coborî”, datorită confuziei dintre acțiunea reală și simbolul său; dar este însă ciudat, în acest caz, că „a buciuma” nu are și sensul acesta. Tulai, interj. (se folosește pentru a cere ajutor; exprimă ideea de fugă grăbită), cuvînt care se folosește numai în Trans. și Banat, pare să provină din aceeași sursă, deși der. nu este clară; legătura cu mag. tolvaj „bandit” (Candrea) nici atît.
Sursa: Dicționarul etimologic român

TULÍ, tulesc, vb. IV. Tranz. 1. (În expr.) A o tuli la (sau de) fugă sau la sănătoasa = a fugi, a o șterge. Tule-o sau tulea! = fugi! șterge-o! întinde-o! 2. (Rar) A conduce, a duce. ♦ Intranz. A porni pe un drum. [Imper. și: (în expr.) tule, tulea] – Bg. tulja, sb. tuliti.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

tulí (a o ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o tulésc, imperf. 3 sg. o tuleá; conj. prez. 3 să o tuleáscă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

tulì v. a o lua repede la fugă: cum dete florile, o tuli d’a fuga Isp. [Rus. TULITĬSĬA, a se depărta, a o șterge].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

TULÍ, tulesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.; în expr.) A o tuli (la sau de fugă sau la sănătoasa) = a fugi (repede și pe furiș), a o șterge. Tule-o! sau tulea! = pleacă imediat (și repede)! fugi! șterge-o! întinde-o! [Imper. și: tule, tulea] – Din bg. tulja, sb. tuliti.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)