tu(h)óc n., pl. urĭ (cp. cu trohot). Ban. Olt. Zoană, gozurĭ, rămășiță, gunoĭ de la treĭerat orĭ de la măturat, trohot, vreascurĭ putrezite și buruĭene care se pun pe gardurile de nuĭele. – Și tohóc (Izv. Sept. 1923, 22), tohác (Hațeg. Vicĭu), tuonoc și troonóc (Tel, Rev. I. Crg. 9, 126) și torhóc (Univ. 12, 12, 38; 9, 1).
Sursa: Dicționaru limbii românești