Am găsit 18 definiții pentru cuvantul/cuvintele troc:

TROC2 s. n. v. troacă.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


TROC1, trocuri, s. n. Schimb în natură, constituind forma cea mai simplă a comerțului. – Din fr. troc.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

TROC s.n. (Ec.) Schimb în natură (obișnuit în comuna primitivă), constituind forma cea mai simplă a comerțului. [< fr. troc].
Sursa: Dicționar de neologisme

TROC s. n. schimb de produse în natură, fără intervenția banilor. (< fr. troc)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

troc (schimb în natură) s. n., pl. trócuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

1) troc n., pl. urĭ (sas. trok, germ. long. trog, de unde și vfr. troc și it. trusgo, truogolo, troc. V. troacă). Trans. Munt. Mold. Covată, chersîn, albie (de plămădit, de dat mîncare vitelor, de spălat rufele, de legănat copiiĭ): a ĭeșit cu trocu să arunce lăturile (Ĭal. Șez. 30, 205, și VR. 1928, 9, 207 și 213). – Augm. trocán, pl. e (Șez. 30, 168). Dim. trocățică, pl. ele (Cov.).
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) troc n., pl. urĭ (rus. trok). Arm. Chinga de deasupra, numită și taftur și chingă de siguranță (o curea lată de 7-8 cm pusă pe șa).
Sursa: Dicționaru limbii românești

TROC1, trocuri, s. n. Schimb în natură, fără mijlocirea banilor, constituind forma cea mai simplă a comerțului. – Din fr. troc.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

TROC2 s. n. v. troacă.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

TROC2 s. n. v. troacă.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

TROC1, trocuri, s. n. Schimb în natură, constituind forma cea mai simplă a comerțului. – Din fr. troc.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

TROC s.n. (Ec.) Schimb în natură (obișnuit în comuna primitivă), constituind forma cea mai simplă a comerțului. [< fr. troc].
Sursa: Dicționar de neologisme

TROC s. n. schimb de produse în natură, fără intervenția banilor. (< fr. troc)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

troc (schimb în natură) s. n., pl. trócuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

1) troc n., pl. urĭ (sas. trok, germ. long. trog, de unde și vfr. troc și it. trusgo, truogolo, troc. V. troacă). Trans. Munt. Mold. Covată, chersîn, albie (de plămădit, de dat mîncare vitelor, de spălat rufele, de legănat copiiĭ): a ĭeșit cu trocu să arunce lăturile (Ĭal. Șez. 30, 205, și VR. 1928, 9, 207 și 213). – Augm. trocán, pl. e (Șez. 30, 168). Dim. trocățică, pl. ele (Cov.).
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) troc n., pl. urĭ (rus. trok). Arm. Chinga de deasupra, numită și taftur și chingă de siguranță (o curea lată de 7-8 cm pusă pe șa).
Sursa: Dicționaru limbii românești

TROC1, trocuri, s. n. Schimb în natură, fără mijlocirea banilor, constituind forma cea mai simplă a comerțului. – Din fr. troc.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

TROC2 s. n. v. troacă.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)