Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele tribut:

TRIBÚT, tributuri, s. n. Obligație (în bani sau în bunuri) pe care o impunea o putere cuceritoare unui popor învins și care se plătea la date fixe; bir (2). ◊ Expr. A-și da (sau a-și aduce) tributul = a contribui la ceva. – Din fr. tribut, lat. tributum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


TRIBÚT s.n. 1. Birul pe care era obligat să-l plătească un popor învins unei puteri cuceritoare. 2. Obligație, datorie, ceea ce se cuvine cuiva; contribuție în general. ♦ A-și da (sau a-și aduce) tributul = a contribui la ceva. [< fr. tribut, lat. tributum].
Sursa: Dicționar de neologisme

TRIBÚT s. n. 1. obligație în bani impusă unui popor învins de către cuceritor; bir; impozit plătit de către provincii împăraților în antichitate și în evul mediu. 2. obligație, datorie, ceea ce se cuvine cuiva; contribuție în general. ♦ a-și da (sau a-și aduce) tributul = a contribui la ceva. (< fr. tribut, lat. tributum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

tribút s. n., pl. tribúturi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

*tribút n., pl. e și urĭ (lat. tributum, d. tribúere, a da. V. atribut). Bir plătit de o țară supusă alteĭa maĭ puternice (odinioară haracĭ). La Romanĭ, biru provinciilor imperiale. Fig. Ceĭa ce daĭ de voĭe saŭ de nevoĭe: fluviile daŭ tribut măriĭ, mĭ-am dat tributu subscriind o sută de francĭ pentru săracĭ, fie-care om dă tribut morțiĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

tribut n. 1. ceea ce o țară plătește alteia în semn de dependență (v. haraciu); 2. ceea ce se dă: fluviile aduc tributul lor mării; 3. fig. ceea ce e dator a face, a îndura: a plăti tributul morții.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

TRIBÚT, tributuri, s. n. Obligație (în bani sau în bunuri) pe care o impunea o putere cuceritoare unui popor învins și care se plătea la date fixe; bir (2). ◊ Expr. A-și da (sau a-și aduce) tributul = a contribui la ceva. – Din fr. tribut, lat. tributum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)