Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele trecut:

TRECÚT1 s. n. 1. Timpul care s-a scurs (până în prezent); întâmplările, faptele, starea de lucruri din acest timp. ◊ Loc. adj. și adv. Din trecut = de altădată, de odinioară, de demult. ◊ Loc. adv. În trecut = altădată, odinioară. ◊ Expr. A o rupe cu trecutul = a pune capăt unei situații sau unei stări de lucruri de care cineva se mai simte încă legat, a nu mai vrea să știe de ceea ce a fost. 2. Denumire dată grupului de timpuri (sau fiecăruia dintre timpurile) verbale care exprimă o acțiune săvârșită înainte de momentul vorbirii sau înainte de un moment de referință. – V. trece.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


TRECÚT2, -Ă, trecuți, -te, adj. 1. Care nu mai este actual; p. ext. de demult, vechi, dispărut. ♦ Care nu mai este actual; demodat. 2. (Despre unități de timp) Anterior celui prezent; precedent. Zilele trecute. 3. Îmbătrânit sau bătrân. ♦ (Despre plante) Ofilit, veștejit. ♦ (Despre fructe) Care s-a degradat, nefiind recoltat la timp; răscopt. ♦ (Despre materiale, obiecte etc.) Consumat (în parte). – V. trece.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

trecút s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

trecút, -ă adj. Scurs: anu trecut, ceasurile-s zece trecute. Fig. Îmbătrînit, veștejit: om trecut înainte de vreme. Copt maĭ mult de cît [!] trebuĭe: cozonacĭ trecuțĭ. S. n., pl. urĭ. Timp trecut: în trecut, a te gîndi cu regret la trecut. Fapte, întîmplărĭ din trecut: acest om îșĭ ascunde trecutu, să învățăm din trecut a gîci viitoru. Gram. Timp verbal care arată o acțiune scursă. (Acestea sînt: imperfectu: eram; perfectu simplu: fuĭ, fuseĭ; perfectu compus: am fost; pluscŭamperfectu: fusesem).
Sursa: Dicționaru limbii românești

trecut a. 1. scurs: anul trecut; 2. fig. care și-a pierdut tinerețele: trecut înainte de vreme. ║ n. 1. timp trecut: să uite trecutul; 2. Gram. formă verbală ce exprimă acest timp.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

TRECÚT1 s. n. 1. Timpul care s-a scurs (până în prezent); întâmplările, faptele, starea de lucruri din acest timp. ◊ Loc. adj. și adv. Din trecut = de altădată, de odinioară, de demult. ◊ Loc. adv. În trecut = altădată, odinioară. ◊ Expr. A o rupe cu trecutul = a pune capăt unei situații sau unei stări de lucruri de care cineva se mai simte încă legat, a nu mai vrea să știe de ceea ce a fost. 2. Denumire dată grupului de timpuri (sau fiecăruia dintre timpurile) verbale care exprimă o acțiune săvârșită înainte de momentul vorbirii sau înainte de un moment de referință. – V. trece.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

TRECÚT2, -Ă, trecuți, -te, adj. 1. Care nu mai este actual; p. ext. de demult, vechi, dispărut. ♦ Care nu mai este actual; demodat. 2. (Despre unități de timp) Anterior celui prezent; precedent. Zilele trecute. 3. (Despre oamenii) îmbătrânit. ♦ (Despre plante) Ofilit, veștejit. ♦ (Despre fructe) Care s-a degradat, nefiind recoltat la timp; răscopt. ♦ (Despre materiale, obiecte etc.) Consumat (în parte). – V. trece.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

trecut - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul trece