TRANSCENDÉNȚĂ s. f. Calitatea de a fi transcendent (1); calitatea gândirii de a elabora concepte transcendentale. – Din fr. transcendance (după transcendent).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a TRANSCENDÉNȚĂ s.f. Calitatea unui lucru de a fi transcendent (1); calitatea gândirii de a elabora concepte transcendentale (1). [Cf. fr. transcendance, lat. transcendentia < transcendere – a trece peste].
Sursa: Dicționar de neologisme
TRANSCENDÉNȚĂ s. f. 1. însușirea a ceea ce este transcendent. 2. (în filozofiile religioase) ipostază a divinității, care se află deasupra creațiilor sale. ◊ (în existențialism) situația omului care își depășește condiția lui existențială obișnuită; (p. ext.) condiție a omului ca ființă care depășește natura. ◊ (în fenomenologie) rezultat al datului obiectiv prin actul intențional de conștiință sau prin intuiție. (< fr. transcendance)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
transcendénță (trans-cen-) s. f., g.-d. art. transcendénțeiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită *transcendénță f., pl. e (lat. transcendentia). Fil. Calitatea de a fi transcendent.
Sursa: Dicționaru limbii românești
TRANSCENDÉNȚĂ s. f. Calitatea de a fi transcendent (1); calitatea gândirii de a elabora concepte transcendentale. – Din fr. transcendance (după transcendent).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
transcendenta - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul transcendent
transcendentă - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul transcendent