Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele trandafir:

TRANDAFÍR, trandafiri, s. m. 1. Nume dat unor specii diverse de plante perene sau de arbuști ornamentali din familia rozaceelor, cu ramuri spinoase, cu flori divers colorate și plăcut mirositoare, folosite mult în industria parfumurilor (Rosa). ◊ Trandafir sălbatic = măceș. ◊ Compuse: (Bot.) trandafiri-de-munte = smirdar; Trandafir-galben = teișor (2) (Kerria-japonica); (Zool.) trandafir-de-mare = actinie. 2. (În sintagma) Lemn de trandafir = lemnul unor arbori din America de Sud, din care se fac mobile de lux. 3. Cârnat din carne de porc tocată mare, cu satârul, și condimentată cu mult piper și usturoi. – Din ngr. triandáfillo „treizeci de foi” (apropiat, prin etimologie populară, de fir).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


trandafír (-ri), s. m.1. Roză. – 2. Cîrnat. – Mr. trandafir, trandaf(i)lă, megl. trindáfil. Ngr. τρ(ι)αντάφυλλο (Cihac, II, 707; Roesler 577; Sandfeld 18), cf. alb. trandafilj, bg. trandafil (Conev 49). Sensul al doilea nu este clar; după Scriban, datorită mirodeniilor pe care le conține. – Der. trandafiriu, adj. (roz).
Sursa: Dicționarul etimologic român

trandafír s. m., pl. trandafíri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

trandafír m. (mgr. și ngr. tran- și triandáfyllon, d. triánda [scris -nta], treĭ-zecĭ, și fýllon, foaĭe; vsl. bg. trandafilŭ. V. filă). Un copăcel ghimpos care e tipu familiiĭ rozaceelor (rosa). Roză, floarea acestuĭ copăcel. Fig. Roșeața naturală a obrazuluĭ: trandafiriĭ (saŭ bujoriĭ) din obraz. Anĭ de tinereță [!] (iron. și de bătrîneță): a avea doŭă-zecĭ de trandafirĭ. A ședea pe trandafirĭ, a fi fericit. Est (pin [!] aluz. la mirodeniile luĭ). Ghĭuden. – Trandafiru se trage din măcieș. Pin cultură s´aŭ obținut o mulțime de varietățĭ, cu florĭ roșiĭ aprinse, roșiatice, galbene și albe. Din florile roșiĭ ale uneĭ varietățĭ (rosa centifolia) se face dulceață. Din florile alteĭ varietățĭ (rosa damascéna) se scoate (la Șiraz, în Persia, la Cazanlîk, în Bulgaria, și în Saxonia) prețiosu uleĭ saŭ esență de trandafirĭ, întrebuințat în parfumerie și´n medicină. Floarea trandafiruluĭ e considerată ca cea maĭ frumoasă din toate atît ca formă, cît și ca miros. Toțĭ trandafiriĭ aŭ ghimpĭ, afară de cel cu florĭ albe. V. crin.
Sursa: Dicționaru limbii românești

trandafir m. 1. arbust spinos cu florile roșiatice mari, plăcut mirositoare, adesea învoalte (Rosa centifolia): din florile de trandafir se face dulceață; 2. fructul său, oval, puțin cârnos, mirositor, roșu sau negru; 3. Mold. cârnat de porc, preparat cu ardeiu, usturoiu, piper, etc. și uscat. [Gr. mod. TRANTÁPHYLLON, lit treizeci de foi (după frunzele-i numeroase); sensul 3 prin aluziune la coloarea roșiatică a cârnatului].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

TRANDAFÍR, trandafiri, s. m. 1. Nume dat unor specii diverse de plante perene sau de arbuști ornamentali cultivați din familia rozaceelor, cu lăstari spinoși și cu flori mari, parfumate, de culori variate, folosite mai ales în industria parfumurilor (Rosa). ◊ Trandafir sălbatic = măceș. ◊ Compuse: (Bot.) trandafir-de-munte = smirdar; Trandafir-galben = teișor (2); (Zool.) trandafir-de-mare = actinie. 2. (în sintagma) Lemn de trandafir = lemnul unor arbori din America de Sud, din care se fac mobile de lux. 3. Cârnat din carne de porc tocată mare, cu satârul, și condimentată cu mult piper și usturoi. – Din ngr. triandáfillo „treizeci de foi” (apropiat, prin etimologie populară, de fir).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)