Am găsit 14 definiții pentru cuvantul/cuvintele torpilă:

TORPILÁ, torpilez, vb. I. Tranz. A ataca o navă dușmană cu torpile, a scufunda o navă cu ajutorul torpilelor. ♦ Fig. (Fam.) A face să eșueze, a submina un plan, o acțiune etc. – Din fr. torpiller.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


TORPILÁ vb. I. tr. A ataca și a lovi cu torpile o navă, scufundând-o. ♦ (Fig.) A zdrobi, a nimici, a face să eșueze, a submina (o acțiune, un plan etc.). [Cf. fr. torpiller].
Sursa: Dicționar de neologisme

TORPILÁ vb. tr. 1. a ataca și a lovi cu torpile o navă, scufundând-o. ◊ (fig.) a face să eșueze, a submina (o acțiune, un plan etc.). 2. a efectua o explozie comandată de la suprafață în interiorul unei găuri de sondă cu ajutorul unei torpile (3). (< fr. torpiller)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

torpila, torpilez v. t. a face să eșueze, a submina un plan / o acțiune etc.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

torpilá (a ~) vb., ind. prez. 3 torpileáză
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

TORPILÁ, torpilez, vb. I. Tranz. A ataca o navă cu torpile, a scufunda o navă cu ajutorul torpilelor. ♦ Fig. (Fam.) A face să eșueze, a submina un plan, o acțiune etc. – Din fr. torpiller.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

TORPÍLĂ, torpile, s. f. 1. Proiectil submarin prevăzut cu motor propriu și cu încărcătură explozivă, care se lansează împotriva unei nave inamice de pe o navă de luptă, din avion sau de pe coastă. 2. Pește marin cu schelet cartilaginos, cu corpul turtit dorsal și ventral, capabil să producă la atingere, descărcări electrice cu care își ucide prada (Torpedo marmorata). 3. (Ieșit din uz; în compusul) Om-torpilă = torpilă (1) condusă la țintă de unul sau doi oameni, care se îndepărtau după ce o prindeau de fundul navei. – Din fr. torpille.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

TORPÍLĂ s.f. 1. Pește de mare cartilaginos, din familia calcanului, capabil să producă descărcări electrice la atingere. 2. Proiectil mare autopropulsat care este lansat și dirijat către o navă pentru a o scufunda; torpedo1 (3) [în DN]. [< fr. torpille, cf. it. torpedine].
Sursa: Dicționar de neologisme

TORPÍLĂ s. f. 1. pește marin cartilaginos, din familia calcanului, capabil să producă descărcări electrice la atingere; torpedo1 (4). 2. proiectil submarin autopropulsat, lansat și dirijat împotriva navelor. 3. recipient cu exploziv pentru torpilări (2) în mine. (< fr. torpille)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

torpilă, torpile s. f. 1. sticlă cu băutură alcoolică. 2. (în sport) minge expediată violent, cu mare viteză.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

torpílă s. f., g.-d. art. torpílei; pl. torpíle
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

torpílă f., pl. e (fr. torpille, d. it. torpiglia și torpédine). Un fel de pește marin lat care are la baza capuluĭ un aparat electric care-țĭ amorțește mîna cînd îl apucĭ și ucide peștiĭ pe care-i atinge. Un fel de mașină de forma unuĭ mare morun încărcată cu exploziv și care se aruncă pe apă spre corabia dușmănească, pe care, dacă o cĭocnește, explodează și o sparge: torpilă automobilă, torpilă de fund (mină). – Cele maĭ renumite torpile sunt ale luĭ Whitehead și Fish. S´aŭ întrebuințat întîĭa oară la 1864, în războĭu civil dintre statele numite azĭ „Statele-Unite”.
Sursa: Dicționaru limbii românești

torpilă f. 1. soiu de pește care prin o comoțiune electrică amorțește pe cel ce-l atinge; 2. mașină de răsboiu ce face să sară în aer corăbiile prin mijlocul unei exploziuni submarine.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

TORPÍLĂ, torpile, s. f. 1. Proiectil submarin prevăzut cu motor propriu și cu încărcătură explozivă, care se lansează împotriva unei nave inamice de pe o navă de luptă, din avion sau de pe coastă. 2. Pește marin cu schelet cartilaginos, cu corpul turtit dorsal și ventral, capabil să producă la atingere, descărcări electrice cu care își ucide prada (Torpedo marmorata). 3. (Ieșit din uz; în compusul) Om-torpilă = torpilă (1) condusă la țintă de unul sau doi oameni, care se îndepărtau după ce o prindeau de fundul navei. – Din fr. torpille.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)