TOMBATÉRĂ, tombatere, s. f. Acoperământ al capului sau îmbrăcăminte de modă orientală, care se purta în trecut. ♦ Fig. Persoană cu idei învechite, retrograde. [Var.: (înv.) tompatéră s. f.] – Din ngr. ton patéra „[care imită] pe tata”.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a tombatéră (-re), s. f. – 1. Un fel de căciulă orientală care se purta la începutul sec. XIX. – 2. Bătrîn retrograd. Ngr. τόν πατέρα „(care imită) pe tata” (Tiktin; Gáldi, Dict., 262).Sursa: Dicționarul etimologic român
tombatéră f., pl. e (ngr. tom batéra, scris ton patéra, „pe tată”, adică „care-l imitează [!] pe tata, din timpu tatiĭ”). Vechĭ. Ișlic. Azĭ. Iron. Ișlicar, retrograd, om „de la 48”.
Sursa: Dicționaru limbii românești
tombatéră s. f., g.-d. art. tombatérei; pl. tombatéreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită tombateră f. 1. alt nume dat ișlicu lui: dela Zavera, dascălii lepădase libadeaua și tombatera și se îmbrăcase nemțește GHICA.; 2. fig. și fam. reacționar: e tombateră ruginit AL.; [Gr. mod. TON PATERA, căciulă după moda veche, lit. de pe vremea tatii].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
TOMBATÉRĂ, tombatere, s. f. Acoperământ al capului sau îmbrăcăminte de modă orientală, care se purta în trecut. ♦ Fig. Persoană cu idei învechite, retrograde. [Var.: (înv.) tompatéră s. f.] – Din ngr. ton patéra „[care imită] pe tata”.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)