Am găsit 13 definiții pentru cuvantul/cuvintele tocă:

TOCÁ, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz., Tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Din lat. *toccare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

toca, toc v. t. 1. a cheltui fără chibzuință 2. a bate, a lovi 3. a flecări, a sporovăi
Sursa: Dicționar de argou al limbii române


tocá (a ~) vb., ind. prez. 3 toácă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

tocà v. 1. se zice de strigătul berzei; 2. fam. a spune vrute și nevrute, a vorbi într’una: a toca câte în lună și în soare, îi toacă gura; 3. a anunța serviciul divin bătând toaca: acum toacă de leturghie; 4. a trage clopotele: toacă la biserică; 5. a lovi tare: îi toacă în cap; 6 a tăia în mici bucăți; a toca carne; 7. fig. a ruina, a risipi: l’a tocat, și-a tocat starea. [Verb de origină imitativă (cf. toc !)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

TOCÁ, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz. și tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Lat *toccare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

TÓCĂ, toci, s. f. 1. Căciuliță sau pălărioară fără boruri, purtată de femei. 2. Acoperământ pentru cap, de formă cilindrică, fără boruri, purtat de magistrați și de avocați în exercițiul funcțiunii. – Din fr. toque.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

TÓCĂ s.f. 1. Acoperământ pentru cap, fără boruri, purtat în trecut de avocați sau de magistrați. 2. Pălărioară fără boruri sau căciuliță pe care o poartă femeile. [< fr. toque, cf. it. tocco].
Sursa: Dicționar de neologisme

TÓCĂ s. f. 1. acoperământ pentru cap, fără boruri, purtat în trecut de avocați sau de magistrați. 2. căciuliță sau pălărioară fără boruri purtată de femei. (< fr. toque)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

tócă (-ci), s. f. – Baretă, tichie. Fr. toque.Der. toc, s. n. (pălărie de damă), cf. rus. tok (Candrea).
Sursa: Dicționarul etimologic român

*tócă f., pl. ĭ (fr. toque. V. tichie). Un fel de potcap pe care-l poartă magistrațiĭ și avocațiĭ în ședință. Un fel de pălărie de cocoană.
Sursa: Dicționaru limbii românești

tócă s. f., g.-d. art. tócii; pl. toci
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

tocă f. pălărie fără borduri a judecătorilor, magistraților: tocă de catifea neagră! (= fr. toque).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

TÓCĂ, toci, s. f. 1. Pălărioară fără boruri, purtată de femei. 2. Pălărie de formă cilindrică, fără boruri, purtată de magistrați și de avocați în exercițiul funcțiunii. – Din fr. toque.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)