Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele toacă:

TOÁCĂ, toace, s. f. 1. Placă de lemn sau de metal pe care se bate ritmic cu unul sau cu două ciocănele, pentru a anunța începerea serviciului religios sau anumite momente ale lui la biserică sau la mănăstire; p. ext. sunetul produs de această bătaie. ◊ Expr. Uscat (ca o) toacă (sau ca toaca) = foarte slab. A ști și toaca în (sau din) cer = a ști multe lucruri; a face pe atotștiutorul, pe înțeleptul. (Pop.) Ucigă-l toaca = a) (în imprecații) lua-l-ar dracul!; b) diavolul, dracul. ♦ Placă de metal în care se bate pentru a da anumite semnale pe șantiere, în ateliere etc. 2. (Pop.) Timp al zilei, după răsăritul soarelui sau înainte de apus, când se oficiază liturghia sau vecernia la biserică. 3. (Art.) Numele popular al constelației Pegas. – Din toca (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


toácă, toace, s.f. – 1. Placă de lemn pe care se bate ritmic, cu două ciocănele, pentru a se anunța serviciul religios la biserică sau pentru a face un anunț în sat. În exp. uscat ca o toacă = foarte slab. Ucigă-l toaca = diavolul. 2. Despre o încăpere care rămâne goală prin furt sau prin confiscarea bunurilor din ea. 3. (astr.) Numele popular al constelației Pegas. – Der. regr. din toca „a ciocăni, a lovi, a bate” (< lat. *toccare).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

toácă (oa dift.) f., pl. e (d. a toca; it. tocco, pv. cat. toc, sp. pg. toque. D. rom. vine ung. tóka). Scîndură sonoră în care se bate cîteva minute cu doŭă cĭocane de lemn dimineața și pe la 4 după amează [!] în ainte [!] de a începe să se tragă clopotele la biserică. (E și o toacă de fier). Fig. Uscat ca toaca se zice despre un om uscățiv de felul luĭ. Pe la toacă, pe la 4-5 după amează vara (saŭ pe la 3 ĭarna), cînd se toacă la biserică. Iron. A ști și toaca´n cer, a ști toate.
Sursa: Dicționaru limbii românești

toácă s. f., g.-d. art. toácei; pl. toáce
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

toacă f. 1. scândură pe care se bate cu unul sau două ciocănașe, spre a vesti anumite ore de rugăciune; toacă în cer, toacă după care cântă cocoșul (cum crede poporul); 2. timpul când se toacă, pe la orele patru după amiazi: începe a se îmbrăca cam pe la toacă AL.; 3. fapta de a toca: toaca vorbelor goale. [Tras din tocà].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

TOÁCĂ, toace, s. f. 1. Placă de lemn sau de metal pe care se bate ritmic cu unul sau cu două ciocănele, pentru a anunța începerea serviciului religios sau anumite momente ale lui la biserică sau la mănăstire; p. ext. sunetul produs de această bătaie. ◊ Expr. Uscat (ca o) toacă (sau ca toaca) = foarte slab. A ști și toaca în (sau din) cer = a ști multe lucruri; a face pe atotștiutorul, pe înțeleptul. (Pop.) Ucigă-l toaca = a) (în imprecații) lua-l-ar dracul!; b) diavolul, dracul. ♦ Placă de metal în care se bate pentru a da anumite semnale pe șantiere, în ateliere etc. 2. (Pop.) Timp al zilei, după răsăritul Soarelui sau înainte de apus, când se oficiază liturghia sau vecernia la biserică. 3. (Art.) Numele popular al constelației Pegas.- Din toca (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

toacă - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, plural - pentru cuvantul toca

toacă - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul toca

toacă - Verb, Imperativ, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul toca