Am găsit 18 definiții pentru cuvantul/cuvintele tiui:

TIUÍ, tiuiesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A izgoni un animal (cu strigătul „tio”). [Pr.: ti-u-i] – Tio + suf. -ui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


tiuí (a ~) (reg.) (ti-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tiuiésc, imperf. 3 sg. tiuiá; conj. prez. 3 să tiuiáscă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

TIUÍ, tiuiesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A izgoni un animal (cu strigătul „tio”). [Pr.: -ti-u-] – Tio + suf. -ui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȚIUÍ, țíui, vb. IV. Intranz. 1. A produce un sunet prelung, ascuțit, cu rezonanță metalică. ◊ Expr. A(-i) țiui cuiva în urechi (sau în creieri) sau a-i țiui cuiva urechile (sau urechea etc.) = a avea impresia de vâjâială (în urechi sau la cap). 2. (Despre păsări) A scoate sunete prelungi (și stridente). [Pr.: ți-u-i.Prez. ind. și: țiuiesc] – Țiu1 + suf. -ui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

țiuí (a ~) (ți-u-) vb., ind. prez. 3 sg. țíuie, imperf. 3 sg. țiuiá; conj. prez. să țíuie
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

țíuĭ și (rar) -ĭésc, a v. intr. (imit.). Se zice despre sunetu care-țĭ rămîne în urechĭ după o detunătură saŭ despre vînt cînd șuĭeră supțire [!] pin [!] crăpăturile ușilor și ferestrelor. (Une-orĭ îțĭ țiuĭe urechea și din senin). – În est țîuĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

țiuí v. 1. a șuiera: prin uși puie vântul EM.; 2. a răsuna succesiv și monoton: le țiuiau urechile CR. [Onomatopee].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ȚIUÍ, țíui, vb. IV. Intranz. 1. A produce un sunet prelung, ascuțit, cu rezonanță metalică. ◊ Expr. A(-i) țiui cuiva în urechi (sau în creieri) sau a-i țiui cuiva urechile (sau urechea etc.) = a avea impresia de vâjâială (în urechi sau la cap). 2. (Despre păsări) A scoate sunete prelungi (și stridente). [Pr.: ți-u-. – Prez. ind. și: țiuiesc] – Țiu1 + suf. -ui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȚIUÍ, țíui, vb. IV. Intranz. 1. A produce un sunet prelung, ascuțit, cu rezonanță metalică. ◊ Expr. A(-i) țiui cuiva în urechi (sau în creieri) sau a-i țiui cuiva urechile (sau urechea etc.) = a avea impresia de vâjâială (în urechi sau la cap). 2. (Despre păsări) A scoate sunete prelungi (și stridente). [Pr.: ți-u-i.Prez. ind. și: țiuiesc] – Țiu1 + suf. -ui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

țiuí (a ~) (ți-u-) vb., ind. prez. 3 sg. țíuie, imperf. 3 sg. țiuiá; conj. prez. să țíuie
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

țíuĭ și (rar) -ĭésc, a v. intr. (imit.). Se zice despre sunetu care-țĭ rămîne în urechĭ după o detunătură saŭ despre vînt cînd șuĭeră supțire [!] pin [!] crăpăturile ușilor și ferestrelor. (Une-orĭ îțĭ țiuĭe urechea și din senin). – În est țîuĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

țiuí v. 1. a șuiera: prin uși puie vântul EM.; 2. a răsuna succesiv și monoton: le țiuiau urechile CR. [Onomatopee].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ȚIUÍ, țíui, vb. IV. Intranz. 1. A produce un sunet prelung, ascuțit, cu rezonanță metalică. ◊ Expr. A(-i) țiui cuiva în urechi (sau în creieri) sau a-i țiui cuiva urechile (sau urechea etc.) = a avea impresia de vâjâială (în urechi sau la cap). 2. (Despre păsări) A scoate sunete prelungi (și stridente). [Pr.: ți-u-. – Prez. ind. și: țiuiesc] – Țiu1 + suf. -ui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȚIUÍ, țíui, vb. IV. Intranz. 1. A produce un sunet prelung, ascuțit, cu rezonanță metalică. ◊ Expr. A(-i) țiui cuiva în urechi (sau în creieri) sau a-i țiui cuiva urechile (sau urechea etc.) = a avea impresia de vâjâială (în urechi sau la cap). 2. (Despre păsări) A scoate sunete prelungi (și stridente). [Pr.: ți-u-i.Prez. ind. și: țiuiesc] – Țiu1 + suf. -ui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

țiuí (a ~) (ți-u-) vb., ind. prez. 3 sg. țíuie, imperf. 3 sg. țiuiá; conj. prez. să țíuie
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

țíuĭ și (rar) -ĭésc, a v. intr. (imit.). Se zice despre sunetu care-țĭ rămîne în urechĭ după o detunătură saŭ despre vînt cînd șuĭeră supțire [!] pin [!] crăpăturile ușilor și ferestrelor. (Une-orĭ îțĭ țiuĭe urechea și din senin). – În est țîuĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

țiuí v. 1. a șuiera: prin uși puie vântul EM.; 2. a răsuna succesiv și monoton: le țiuiau urechile CR. [Onomatopee].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ȚIUÍ, țíui, vb. IV. Intranz. 1. A produce un sunet prelung, ascuțit, cu rezonanță metalică. ◊ Expr. A(-i) țiui cuiva în urechi (sau în creieri) sau a-i țiui cuiva urechile (sau urechea etc.) = a avea impresia de vâjâială (în urechi sau la cap). 2. (Despre păsări) A scoate sunete prelungi (și stridente). [Pr.: ți-u-. – Prez. ind. și: țiuiesc] – Țiu1 + suf. -ui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)