Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele tiran:

TIRÁN, -Ă, tirani, -e, subst., adj. 1. S. m. Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. șef de stat care conduce în mod absolut; despot. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; (om) crud, nemilos. – Din ngr. tirannos, fr. tyran.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


TIRÁN1 s. m. pasăre mică, insectivoră și bună cântătoare, din America, foarte vioaie și curajoasă, care atacă chiar păsări mai mari. (< fr. tyran)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

TIRÁN2, -Ă I. s. m. despot. ◊ conducător de stat foarte aspru, crud; (p. ext.) cel care abuzează de autoritatea sa, care asuprește pe alții. II. adj. nemilos, despotic; asupritor. (< ngr. tirannos, fr. tyran)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

tirán (-ni), s. m. – Despot. Gr. τύραννος (Murnu 57), sec. XVII. – Der. tiranic, adj., din fr. tyrannique; tirănesc, adj. (înv., tiranic); tirănește, adv. (înv., tiranic); tirăni, vb. (înv., a trata prost, a tiraniza); tiranie (var. înv. tirănie), s. f. (despoție) din gr. τυραννία; tiraniza, vb., din fr. tyranniser; tiranisi, vb. (a tiraniza), din gr. τυραννίζω, aorist τυράννησα.
Sursa: Dicționarul etimologic român

*tirán m. (lat. tyrannus, d. vgr. týrannos; fr. tyran). Uzurpator al domniiĭ: Policrate fu tiranu Samosuluĭ. Suveran crud: Nerone fu un groaznic tiran. Fig. Acela care abuzează de autoritatea luĭ: copiiĭ stricațĭ îs tiranĭ. Adj. Tiranic: domnie tirană. – La Dos. tiran (după ngr.).
Sursa: Dicționaru limbii românești

tirán adj. m., s. m., pl. tiráni; adj. f., s. f. tiránă, pl. tiráne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

tiran m. 1. se zicea la Grecii antici de cei ce uzurpau puterea suverană într’un Stat republican: cei treizeci de tirani; 2. principe care guvernă cu cruzime, cu nedreptate: Nerone fu un tiran cumplit; 3. fig. cel ce abuzează de autoritatea sa în contra dreptului și a rațiunii.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a


TIRÁN, -Ă, tirani, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din Antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. șef de stat care conduce în mod absolut; despot. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; (om) crud, nemilos. – Din ngr. tirannos, fr. tyran.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)