TICNÍ vb. IV v. tihni.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ticnì v. Mold. V. tihni: de i-a ticni ziua de azi CR.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
TICNÍ vb. IV v. tihni.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ȚICNÍ, țicnesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A-și pierde puterea de judecată; a înnebuni, a se sminti. a se zăpăci, a se țăcăni. – Cf. scr. ciknuti.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a țicní (-nésc, -ít), vb. – 1. A sparge un obiect de ceramică sau de sticlă. – 2. (Refl.) A bate cîmpii, a-și pierde mințile. – Var. Mold. țîcni. Creație expresivă, care imită zgomotul bătăii ușoare, cf. țac, cu suf. tot expresiv -ni. – Der. țicneală, s. f. (nebunie, rătăcire). Țicni este față de tic, ca țăcăni față de țac. Țicnitoare, s. f. (Banat, pasăre, Picus maior), cf. ciocănitoare.Sursa: Dicționarul etimologic român țicni, țicnesc v. r. a se sminti, a înnebuniSursa: Dicționar de argou al limbii române !țicní (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se țicnéște, imperf. 3 sg. se țicneá; conj. prez. 3 să se țicneáscăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
țicnì v. 1. a plesni; 2. a crăpa (de dobitoace). [Cf. serb. ȚIKNUTI, a plesni].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ȚICNÍ, țicnesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A-și pierde puterea de judecată; a înnebuni, a se sminti, a se zăpăci, a se țăcăni. – Cf. sb. ciknuti.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)