TICĂLOȘÍE, ticăloșii, s. f. 1. Stare de decădere morală; p. ext. faptă comisă de un om ticălos (1), faptă josnică; nemernicie, mârșăvie, ticăloșenie, josnicie. 2. (Înv.) Mizerie, sărăcie; nefericire, nenorocire. – Ticălos + suf. -ie.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ticăloșíe f. Starea saŭ defectu omuluĭ ticălos: mare ticăloșie pe eĭ, pe casa asta !. – Și -énie.
Sursa: Dicționaru limbii românești
ticăloșíe s. f., art. ticăloșía, g.-d. art. ticăloșíei; pl. ticăloșíi, art. ticăloșíileSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ticăloșie f. 1. mizerie: îl rugă s’aibă milă de ticăloșia lui ISP.; 2. stare ticăloasă, păcătoșie: ticăloșia oamenilor NEGR.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
TICĂLOȘÍE, ticăloșii, s. f. 1. Stare de decădere morală; p. ext. faptă comisă de un om ticălos (1), faptă josnică; nemernicie, mârșăvie, ticăloșenie, josnicie. 2. (înv.) Mizerie, sărăcie; nefericire, nenorocire. – Ticălos + suf. -ie.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)