Am găsit 14 definiții pentru cuvantul/cuvintele templu:

TÉMPLU, temple, s. n. Edificiu special amenajat pentru practicarea unui cult religios (mozaic, budist etc.). – Din lat. templum, fr. temple.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


TÉMPLU s.n. Edificiu destinat cultului (în antichitate la greci, la romani, la egipteni sau astăzi la evrei etc.). ♦ Loc de rugăciune; biserică (monumentală). [Pl. -le, -luri. / < lat. templum].
Sursa: Dicționar de neologisme

TÉMPLU s. n. edificiu destinat cultului religios în antichitate și (astăzi) la mozaici, budiști etc.. (< fr. temple, lat. templum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

*témplu n., pl. e și urĭ (lat. templum [dim. d. tempus, timp], parte din cer tăĭată de augur cu bățu luĭ, perspectivă, locu unde ședea el ca să observe zboru păsărilor, templu. V. con-templu și în-tîmplu). Biserică păgînească: vestitu templu al luĭ Solomon fu zidit în Ĭerusalim de la anu 1013 pînă la 1006 în ainte [!] de Hristos, dărămat de Nabuhodonosor [!], zidit ĭar de Zorobabel și dărămat ĭar de împăratu roman Titu la 70 după Hristos. Fig. Dominiŭ [!]: templu senin al științeĭ, al arteĭ. V. bărăție, capiște, geamie, havră, pagodă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

témplu s. n., art. témplul; pl. témple
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

templu n. 1. edificiu consacrat divinității, unei divinități oarecare (v. barăție, biserică, capiște, geamie, havră); 2. monument religios ridicat la Ierusalim de Solomon, distrus de Nabucodonosor, rezidit de Zorobabel, refăcut de Herod cel Mare și distrus de Titu (70 d. Cr.); 3. se zice, în special de bisericile neortodoxe, protestante și mozaice.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

TÉMPLU, temple, s. n. Edificiu consacrat găzduirii unor divinități și destinat practicării unui cult religios. ♦ Sanctuar central al cultului evreiesc de pe Muntele Moria din Ierusalim. – Din lat. templum, fr. temple.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

TÉMPLU, temple, s. n. Edificiu special amenajat pentru practicarea unui cult religios (mozaic, budist etc.). – Din lat. templum, fr. temple.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

TÉMPLU s.n. Edificiu destinat cultului (în antichitate la greci, la romani, la egipteni sau astăzi la evrei etc.). ♦ Loc de rugăciune; biserică (monumentală). [Pl. -le, -luri. / < lat. templum].
Sursa: Dicționar de neologisme

TÉMPLU s. n. edificiu destinat cultului religios în antichitate și (astăzi) la mozaici, budiști etc.. (< fr. temple, lat. templum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

*témplu n., pl. e și urĭ (lat. templum [dim. d. tempus, timp], parte din cer tăĭată de augur cu bățu luĭ, perspectivă, locu unde ședea el ca să observe zboru păsărilor, templu. V. con-templu și în-tîmplu). Biserică păgînească: vestitu templu al luĭ Solomon fu zidit în Ĭerusalim de la anu 1013 pînă la 1006 în ainte [!] de Hristos, dărămat de Nabuhodonosor [!], zidit ĭar de Zorobabel și dărămat ĭar de împăratu roman Titu la 70 după Hristos. Fig. Dominiŭ [!]: templu senin al științeĭ, al arteĭ. V. bărăție, capiște, geamie, havră, pagodă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

témplu s. n., art. témplul; pl. témple
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

templu n. 1. edificiu consacrat divinității, unei divinități oarecare (v. barăție, biserică, capiște, geamie, havră); 2. monument religios ridicat la Ierusalim de Solomon, distrus de Nabucodonosor, rezidit de Zorobabel, refăcut de Herod cel Mare și distrus de Titu (70 d. Cr.); 3. se zice, în special de bisericile neortodoxe, protestante și mozaice.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

TÉMPLU, temple, s. n. Edificiu consacrat găzduirii unor divinități și destinat practicării unui cult religios. ♦ Sanctuar central al cultului evreiesc de pe Muntele Moria din Ierusalim. – Din lat. templum, fr. temple.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)