Am găsit 16 definiții pentru cuvantul/cuvintele tel:

TEL, teluri, s. n. 1. Instrument de sârmă cu mâner folosit în bucătărie pentru a bate albușul de ou, frișca, crema etc. 2. Resort, arc de sârmă (de oțel) folosit la canapele, somiere, fotolii etc.; drot. ♦ (Rar) Sârmă care susține și întărește forma unui corset. 3. Coardă mică de metal la un instrument muzical. – Din tc. tel.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


TEL- v. tele-.
Sursa: Dicționar de neologisme

TEL1 s. n. colină artificială formată din ruinele unor așezări antice. (< fr. tell)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

TEL2(E)- elem. „departe, (de) la distanță”; „televiziune”. (< fr. tél/é/-, cf. gr. tele)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

TEL3(O)- elem. „mamelon”. (< fr. thél/o/-, cf. gr. thele)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

tel (-luri), s. n.1. Sîrmă. – 2. Resort, arc, spirală. – 3. Coardă muzicală. – Mr. tel’u, megl. tel’. Tc. tel (Șeineanu, II, 353; Lokotsch 2060; Ronzevalle 66), cf. ngr. τέλι, alb., bg. tel.
Sursa: Dicționarul etimologic român

tel n., pl. urĭ (turc. tel, sîrmă; ngr. teli). Sîrmă groasă (ca cea de telegraf saŭ de telefon). Drot, resort de sîrmă la canapele. Coardă supțire [!] de oțel la un instrument muzical. Dobr. Peteală. Trans. Fir de aur saŭ de argint întrebuințat la broderie.
Sursa: Dicționaru limbii românești

tel s. n., pl. téluri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

tel n. 1. fir de fier, de oțel; 2. cea mai mică coardă a unui instrument muzical: mi se rupse la tambură telul PANN; 3. beteala miresei (în Dobrogea). [Turc. TEL].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

TEL, teluri, s. n. 1. Instrument de sârmă cu mâner folosit în bucătărie pentru a bate albușul de ou, frișca, crema etc. 2. Resort, arc de sârmă (de oțel) folosit la canapele, somiere, fotolii etc.; drot. ♦ (Rar) Sârmă care susține și întărește forma unui corset. 3. Coardă mică de metal la un instrument muzical. – Din tc. tel.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȚEL, țeluri, s. n. 1. Punct, loc la care cineva vrea să ajungă; p. ext. obiectiv către care tinde cineva, punct final; scop. 2. (Înv.) Punct, semn care se ochește, care trebuie nimerit când se trage cu o armă; țintă. ♦ Cătarea puștii. ◊ Loc. adv. În țel sau în țelul puștii = în bătaia puștii. ♦ Dispozitiv de ochire așezat în interiorul lunetei unei arme. – Cf. germ. Ziel, rus. țel, magh. cel.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

țel (-luri), s. n.1. Țintă. – 2. Scop, intenție, obiectiv. – 3. Cătare, miră. – Var. țăl. Germ. Ziel, prin intermediul pol. cel (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 432; Berneker 124), mag. cél; mai puțin probabil prin rus. celĭ (Sanzewitsch 211), deoarece rus. provine din pol. (Vasmer, II, 288). – Der. țelui (var. țălui, țeli), vb. (a ochi).
Sursa: Dicționarul etimologic român

țel s. n., pl. țéluri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

țel n., pl. urĭ (rus. cĭelĭ, d. germ. ziel, de unde și ung. cél). Rar. Țintă, punct de ochit. Scop.
Sursa: Dicționaru limbii românești

țel n. Mold. 1. țintă; 2. fig. scop: ea pășește cu pas mare către un țel de mult dorit AL. [Rus, ȚELĬ (din nemț. Ziel)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ȚEL, țeluri, s. n. 1. Punct, loc la care cineva vrea să ajungă; p. ext. obiectiv către care tinde cineva, punct final; scop. 2. (înv.) Punct, semn care se ochește, care trebuie nimerit când se trage cu o armă; țintă. ♦ Cătarea puștii. ◊ Loc. adv. În țel sau în țelul puștii = în bătaia puștii. ♦ Dispozitiv de ochire așezat în interiorul lunetei unei arme. – Cf. germ. Ziel, rus. țel, magh. cel.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)