TÁRGĂ, tărgi, s. f. 1. Pat portativ cu care se transportă răniți și bolnavi; mică platformă portativă de scânduri, de nuiele etc., care servește la căratul diferitelor materiale. ♦ (Rar) Tamar. 2. (În expr.) A trage targa pe uscat = a fi strâmtorat bănește, a o scoate greu la capăt; a trage mâța de coadă. – Cf. bg. targa.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a tárgă (tắrgi), s. f. – Pat, brancardă, năsălie. Origine incertă. Se consideră în general drept der. din germ. Trage, prin intermediul pol. tragi „tomberon”, slov. traglje „targă”, mag. taraglya (Cihac, II, 402; Philippide, Principii, 141; Tiktin; Candrea); dar această ipoteză prezintă dificultăți fonetice. Este posibil it. targa „scut mare”, fiind scutul singur sau susținut de două lemne sau lănci, forma cea mai simplă a tărgii vechi. Der. din gr. *τάργη în loc de ταράγνη (Diculescu, Elementele, 469) sau din lat. tragŭla (Giulgea, Dacor., II, 820) este și mai dificilă.Sursa: Dicționarul etimologic român
tárgă f., pl. tărgĭ (pe cale săsească d. germ. trage, targă, de unde și bg. targa, nsl. traglje, pol. tragi, ung. taraglya. V. traglă, țargă, tărăboanță). Un fel de pat portativ cu picĭoare saŭ fără picĭoare pe care-l duc doĭ oamenĭ transportînd lucrurĭ maĭ grele, morțĭ și rănițĭ. Scîndură c´o policĭoară de cărat cărămizĭ la binale. A tîrî targa pe uscat (Munt.), a tîrî sania pe uscat (pin [!] confuziune cu tragă), adică „a trage mîța de coadă, a îndura mizerie”.
Sursa: Dicționaru limbii românești
tárgă s. f., g.-d. art. tắrgii; pl. tărgiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită targă f. 1. roabă cu care se cară paiele sau pleava dintr’o arie; 2. pat purtăreț; 3. patașcă. [Nemț. TRAGE, printrún intermediar săsesc].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
TÁRGĂ, tărgi, s. f. 1. Pat portativ cu care se transportă răniții și bolnavii; mică platformă portativă de scânduri, de nuiele etc., care servește la căratul diferitelor materiale. + Spec. (Rar) Tamar. 2. (în expr.) A trage targa pe uscat = a fi strâmtorat bănește, a o scoate greu la capăt; a trage mâța de coadă. – Cf. bg. targa.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) țárgă, țárghe, s.f. (reg.) scândură, drug formând marginea patului.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
țárgă f., pl. țărgĭ (germ. zarge, cadru, pervaz, cercevea var. din trage, targă). Munt. Cele doŭă scîndurĭ saŭ ceĭ doĭ drugĭ care formează marginea crivatuluĭ. – În Trans. și răstalniță, în Ĭal. zastalniță. V. slaĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești