Am găsit 36 de definiții pentru cuvantul/cuvintele tambur:

TAMBÚR, (1, 2) tambure, s. n., (3) tamburi, s. m. 1. S. n. Piesă în formă de cilindru gol, fixă sau mobilă în jurul unui ax, făcută din metal, din lemn etc., cu diverse întrebuințări în tehnică; tobă. 2. S. n. Porțiune de prismă poligonală goală sau de cilindru gol, interpusă între o cupolă și arcurile sau zidurile care limitează un spațiu boltit. ♦ Spațiu amenajat la intrarea într-o clădire, cu o ușă pivotantă, pentru a proteja interiorul de aerul din exterior și a împiedica formarea curenților de aer în timpul deschiderii ușilor. 3. S. m. (Ieșit din uz) Toboșar. ◊ Compus: tambur-major = subofițer care conducea o fanfară militară; p. ext. plutonier (într-o fanfară militară). – Din fr. tambour.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


TAMBÚR s.m. Toboșar. ♦ Tambur-major = comandant cu grad de subofițer al unei fanfare militare; (peior.) plutonier. [< fr. tambour].
Sursa: Dicționar de neologisme

TAMBÚR s.n. 1. Piesă în formă de cilindru gol, folosită în diferite scopuri în tehnică. ◊ Tambur gradat = piesă componentă a anumitor instrumente de măsurat prevăzută cu gradații la unul dintre capete. 2. (Arhit.) Bloc de piatră care formează elementul constitutiv al fusului coloanei din arhitectura clasică. 3. Vestibul construit la intrarea unei clădiri, delimitat de două rânduri de uși. ♦ Porțiunea prismatică sau cilindrică, interpusă între o cupolă și arcurile sau zidurile care mărginesc un spațiu boltit. ♦ Spațiu în care se învârtește o ușă pivotantă cu mai multe aripi. 4. (Tehn.) Tobă. [Pl. -re, -ruri. / < fr. tambour, it. tamburo].
Sursa: Dicționar de neologisme

TAMBÚR s. n. 1. dispozitiv cilindric, gol, folosit în diferite scopuri în tehnică; tobă. ◊ piesă cilindrică pentru spargerea și sortarea granulometrică a pietrei. ♦ ~ grad = piesă componentă a anumitor instrumente de măsurat, prevăzută cu gradații la unul din capete. 2. (arhit.) bloc de piatră, elementul constitutiv al fusului unei coloane; (p. ext.) element cilindric al unei construcții. 3. vestibul la intrarea unei clădiri, delimitat de două rânduri de uși. ◊ porțiune prismatică ori cilindrică, între o cupolă și arcurile sau zidurile care mărginesc un spațiu boltit. 4. spațiu în care se învârtește o ușă pivotantă cu mai multe aripi. (< fr. tambour, germ. Tambour)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

1) tambúr (vechĭ) n., pl. e, și tambură f., pl. e (turc. tambur, pers. tembur, d. vgr. týmpanon și týpanon, tobă, timpină; ngr. tambúrĭ, bg. sîrb. tambura, it. tamburo, fr. tambour, tobă. V. tambur 2). Vechĭ. Un fel de mandolină cu gîtu foarte lung și cu coardele de metal. V. și mandoră.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) tambúr n., pl. e (fr. tambour, it. tamburo, d. ar. tabl, pl. tabul, tobă, d. pers. tembur, tobă. V. tambur 1, tabulhana, tobă, timpan, taburet). Sulu cabestanuluĭ pe care se înfășoară parîma. Acoperemîntu [!] roatelor [!] (zbaturilor) la un vapor (nu la o probelă !).
Sursa: Dicționaru limbii românești

tambúr1 (toboșar, piesă metalică) s. m., pl. tambúri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

tambúr2 (element de arhitectură) s. n., pl. tambúre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

TAMBÚR, (2) tambure, s. n., (1,3) tamburi, s. m. 1. S. n. Piesă în formă de cilindru gol, fixă sau mobilă în jurul unui ax, făcută din metal, din lemn etc., cu diverse utilizări în tehnică; tobă. 2. S. n. Porțiune de prismă poligonală goală sau de cilindru gol, interpusă între o cupolă și arcurile sau zidurile care limitează un spațiu boltit. ♦ Spațiu amenajat la intrarea într-o clădire, cu o ușă pivotantă, pentru a proteja interiorul de aerul din exterior și a împiedica formarea curenților de aer în timpul deschiderii ușilor. 3. S. m. (Ieșit din uz) Toboșar. ◊ Compus: tambur-major = subofițer care conducea o fanfară militară; p. ext. plutonier (într-o fanfară militară). [Pl. și: (1, n.) tambure] – Din fr. tambour.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

TAMBÚR, (1, 2) tambure, s. n., (3) tamburi, s. m. 1. S. n. Piesă în formă de cilindru gol, fixă sau mobilă în jurul unui ax, făcută din metal, din lemn etc., cu diverse întrebuințări în tehnică; tobă. 2. S. n. Porțiune de prismă poligonală goală sau de cilindru gol, interpusă între o cupolă și arcurile sau zidurile care limitează un spațiu boltit. ♦ Spațiu amenajat la intrarea într-o clădire, cu o ușă pivotantă, pentru a proteja interiorul de aerul din exterior și a împiedica formarea curenților de aer în timpul deschiderii ușilor. 3. S. m. (Ieșit din uz) Toboșar. ◊ Compus: tambur-major = subofițer care conducea o fanfară militară; p. ext. plutonier (într-o fanfară militară). – Din fr. tambour.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

TAMBÚR s.m. Toboșar. ♦ Tambur-major = comandant cu grad de subofițer al unei fanfare militare; (peior.) plutonier. [< fr. tambour].
Sursa: Dicționar de neologisme

TAMBÚR s.n. 1. Piesă în formă de cilindru gol, folosită în diferite scopuri în tehnică. ◊ Tambur gradat = piesă componentă a anumitor instrumente de măsurat prevăzută cu gradații la unul dintre capete. 2. (Arhit.) Bloc de piatră care formează elementul constitutiv al fusului coloanei din arhitectura clasică. 3. Vestibul construit la intrarea unei clădiri, delimitat de două rânduri de uși. ♦ Porțiunea prismatică sau cilindrică, interpusă între o cupolă și arcurile sau zidurile care mărginesc un spațiu boltit. ♦ Spațiu în care se învârtește o ușă pivotantă cu mai multe aripi. 4. (Tehn.) Tobă. [Pl. -re, -ruri. / < fr. tambour, it. tamburo].
Sursa: Dicționar de neologisme

TAMBÚR s. n. 1. dispozitiv cilindric, gol, folosit în diferite scopuri în tehnică; tobă. ◊ piesă cilindrică pentru spargerea și sortarea granulometrică a pietrei. ♦ ~ grad = piesă componentă a anumitor instrumente de măsurat, prevăzută cu gradații la unul din capete. 2. (arhit.) bloc de piatră, elementul constitutiv al fusului unei coloane; (p. ext.) element cilindric al unei construcții. 3. vestibul la intrarea unei clădiri, delimitat de două rânduri de uși. ◊ porțiune prismatică ori cilindrică, între o cupolă și arcurile sau zidurile care mărginesc un spațiu boltit. 4. spațiu în care se învârtește o ușă pivotantă cu mai multe aripi. (< fr. tambour, germ. Tambour)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

1) tambúr (vechĭ) n., pl. e, și tambură f., pl. e (turc. tambur, pers. tembur, d. vgr. týmpanon și týpanon, tobă, timpină; ngr. tambúrĭ, bg. sîrb. tambura, it. tamburo, fr. tambour, tobă. V. tambur 2). Vechĭ. Un fel de mandolină cu gîtu foarte lung și cu coardele de metal. V. și mandoră.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) tambúr n., pl. e (fr. tambour, it. tamburo, d. ar. tabl, pl. tabul, tobă, d. pers. tembur, tobă. V. tambur 1, tabulhana, tobă, timpan, taburet). Sulu cabestanuluĭ pe care se înfășoară parîma. Acoperemîntu [!] roatelor [!] (zbaturilor) la un vapor (nu la o probelă !).
Sursa: Dicționaru limbii românești

tambúr1 (toboșar, piesă metalică) s. m., pl. tambúri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

tambúr2 (element de arhitectură) s. n., pl. tambúre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

TAMBÚR, (2) tambure, s. n., (1,3) tamburi, s. m. 1. S. n. Piesă în formă de cilindru gol, fixă sau mobilă în jurul unui ax, făcută din metal, din lemn etc., cu diverse utilizări în tehnică; tobă. 2. S. n. Porțiune de prismă poligonală goală sau de cilindru gol, interpusă între o cupolă și arcurile sau zidurile care limitează un spațiu boltit. ♦ Spațiu amenajat la intrarea într-o clădire, cu o ușă pivotantă, pentru a proteja interiorul de aerul din exterior și a împiedica formarea curenților de aer în timpul deschiderii ușilor. 3. S. m. (Ieșit din uz) Toboșar. ◊ Compus: tambur-major = subofițer care conducea o fanfară militară; p. ext. plutonier (într-o fanfară militară). [Pl. și: (1, n.) tambure] – Din fr. tambour.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

TAMBÚR, (1, 2) tambure, s. n., (3) tamburi, s. m. 1. S. n. Piesă în formă de cilindru gol, fixă sau mobilă în jurul unui ax, făcută din metal, din lemn etc., cu diverse întrebuințări în tehnică; tobă. 2. S. n. Porțiune de prismă poligonală goală sau de cilindru gol, interpusă între o cupolă și arcurile sau zidurile care limitează un spațiu boltit. ♦ Spațiu amenajat la intrarea într-o clădire, cu o ușă pivotantă, pentru a proteja interiorul de aerul din exterior și a împiedica formarea curenților de aer în timpul deschiderii ușilor. 3. S. m. (Ieșit din uz) Toboșar. ◊ Compus: tambur-major = subofițer care conducea o fanfară militară; p. ext. plutonier (într-o fanfară militară). – Din fr. tambour.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

TAMBÚR s.m. Toboșar. ♦ Tambur-major = comandant cu grad de subofițer al unei fanfare militare; (peior.) plutonier. [< fr. tambour].
Sursa: Dicționar de neologisme

TAMBÚR s.n. 1. Piesă în formă de cilindru gol, folosită în diferite scopuri în tehnică. ◊ Tambur gradat = piesă componentă a anumitor instrumente de măsurat prevăzută cu gradații la unul dintre capete. 2. (Arhit.) Bloc de piatră care formează elementul constitutiv al fusului coloanei din arhitectura clasică. 3. Vestibul construit la intrarea unei clădiri, delimitat de două rânduri de uși. ♦ Porțiunea prismatică sau cilindrică, interpusă între o cupolă și arcurile sau zidurile care mărginesc un spațiu boltit. ♦ Spațiu în care se învârtește o ușă pivotantă cu mai multe aripi. 4. (Tehn.) Tobă. [Pl. -re, -ruri. / < fr. tambour, it. tamburo].
Sursa: Dicționar de neologisme

TAMBÚR s. n. 1. dispozitiv cilindric, gol, folosit în diferite scopuri în tehnică; tobă. ◊ piesă cilindrică pentru spargerea și sortarea granulometrică a pietrei. ♦ ~ grad = piesă componentă a anumitor instrumente de măsurat, prevăzută cu gradații la unul din capete. 2. (arhit.) bloc de piatră, elementul constitutiv al fusului unei coloane; (p. ext.) element cilindric al unei construcții. 3. vestibul la intrarea unei clădiri, delimitat de două rânduri de uși. ◊ porțiune prismatică ori cilindrică, între o cupolă și arcurile sau zidurile care mărginesc un spațiu boltit. 4. spațiu în care se învârtește o ușă pivotantă cu mai multe aripi. (< fr. tambour, germ. Tambour)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

1) tambúr (vechĭ) n., pl. e, și tambură f., pl. e (turc. tambur, pers. tembur, d. vgr. týmpanon și týpanon, tobă, timpină; ngr. tambúrĭ, bg. sîrb. tambura, it. tamburo, fr. tambour, tobă. V. tambur 2). Vechĭ. Un fel de mandolină cu gîtu foarte lung și cu coardele de metal. V. și mandoră.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) tambúr n., pl. e (fr. tambour, it. tamburo, d. ar. tabl, pl. tabul, tobă, d. pers. tembur, tobă. V. tambur 1, tabulhana, tobă, timpan, taburet). Sulu cabestanuluĭ pe care se înfășoară parîma. Acoperemîntu [!] roatelor [!] (zbaturilor) la un vapor (nu la o probelă !).
Sursa: Dicționaru limbii românești

tambúr1 (toboșar, piesă metalică) s. m., pl. tambúri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

tambúr2 (element de arhitectură) s. n., pl. tambúre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

TAMBÚR, (2) tambure, s. n., (1,3) tamburi, s. m. 1. S. n. Piesă în formă de cilindru gol, fixă sau mobilă în jurul unui ax, făcută din metal, din lemn etc., cu diverse utilizări în tehnică; tobă. 2. S. n. Porțiune de prismă poligonală goală sau de cilindru gol, interpusă între o cupolă și arcurile sau zidurile care limitează un spațiu boltit. ♦ Spațiu amenajat la intrarea într-o clădire, cu o ușă pivotantă, pentru a proteja interiorul de aerul din exterior și a împiedica formarea curenților de aer în timpul deschiderii ușilor. 3. S. m. (Ieșit din uz) Toboșar. ◊ Compus: tambur-major = subofițer care conducea o fanfară militară; p. ext. plutonier (într-o fanfară militară). [Pl. și: (1, n.) tambure] – Din fr. tambour.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

TAMBÚR, (1, 2) tambure, s. n., (3) tamburi, s. m. 1. S. n. Piesă în formă de cilindru gol, fixă sau mobilă în jurul unui ax, făcută din metal, din lemn etc., cu diverse întrebuințări în tehnică; tobă. 2. S. n. Porțiune de prismă poligonală goală sau de cilindru gol, interpusă între o cupolă și arcurile sau zidurile care limitează un spațiu boltit. ♦ Spațiu amenajat la intrarea într-o clădire, cu o ușă pivotantă, pentru a proteja interiorul de aerul din exterior și a împiedica formarea curenților de aer în timpul deschiderii ușilor. 3. S. m. (Ieșit din uz) Toboșar. ◊ Compus: tambur-major = subofițer care conducea o fanfară militară; p. ext. plutonier (într-o fanfară militară). – Din fr. tambour.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

TAMBÚR s.m. Toboșar. ♦ Tambur-major = comandant cu grad de subofițer al unei fanfare militare; (peior.) plutonier. [< fr. tambour].
Sursa: Dicționar de neologisme

TAMBÚR s.n. 1. Piesă în formă de cilindru gol, folosită în diferite scopuri în tehnică. ◊ Tambur gradat = piesă componentă a anumitor instrumente de măsurat prevăzută cu gradații la unul dintre capete. 2. (Arhit.) Bloc de piatră care formează elementul constitutiv al fusului coloanei din arhitectura clasică. 3. Vestibul construit la intrarea unei clădiri, delimitat de două rânduri de uși. ♦ Porțiunea prismatică sau cilindrică, interpusă între o cupolă și arcurile sau zidurile care mărginesc un spațiu boltit. ♦ Spațiu în care se învârtește o ușă pivotantă cu mai multe aripi. 4. (Tehn.) Tobă. [Pl. -re, -ruri. / < fr. tambour, it. tamburo].
Sursa: Dicționar de neologisme

TAMBÚR s. n. 1. dispozitiv cilindric, gol, folosit în diferite scopuri în tehnică; tobă. ◊ piesă cilindrică pentru spargerea și sortarea granulometrică a pietrei. ♦ ~ grad = piesă componentă a anumitor instrumente de măsurat, prevăzută cu gradații la unul din capete. 2. (arhit.) bloc de piatră, elementul constitutiv al fusului unei coloane; (p. ext.) element cilindric al unei construcții. 3. vestibul la intrarea unei clădiri, delimitat de două rânduri de uși. ◊ porțiune prismatică ori cilindrică, între o cupolă și arcurile sau zidurile care mărginesc un spațiu boltit. 4. spațiu în care se învârtește o ușă pivotantă cu mai multe aripi. (< fr. tambour, germ. Tambour)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

1) tambúr (vechĭ) n., pl. e, și tambură f., pl. e (turc. tambur, pers. tembur, d. vgr. týmpanon și týpanon, tobă, timpină; ngr. tambúrĭ, bg. sîrb. tambura, it. tamburo, fr. tambour, tobă. V. tambur 2). Vechĭ. Un fel de mandolină cu gîtu foarte lung și cu coardele de metal. V. și mandoră.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) tambúr n., pl. e (fr. tambour, it. tamburo, d. ar. tabl, pl. tabul, tobă, d. pers. tembur, tobă. V. tambur 1, tabulhana, tobă, timpan, taburet). Sulu cabestanuluĭ pe care se înfășoară parîma. Acoperemîntu [!] roatelor [!] (zbaturilor) la un vapor (nu la o probelă !).
Sursa: Dicționaru limbii românești

tambúr1 (toboșar, piesă metalică) s. m., pl. tambúri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

tambúr2 (element de arhitectură) s. n., pl. tambúre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

TAMBÚR, (2) tambure, s. n., (1,3) tamburi, s. m. 1. S. n. Piesă în formă de cilindru gol, fixă sau mobilă în jurul unui ax, făcută din metal, din lemn etc., cu diverse utilizări în tehnică; tobă. 2. S. n. Porțiune de prismă poligonală goală sau de cilindru gol, interpusă între o cupolă și arcurile sau zidurile care limitează un spațiu boltit. ♦ Spațiu amenajat la intrarea într-o clădire, cu o ușă pivotantă, pentru a proteja interiorul de aerul din exterior și a împiedica formarea curenților de aer în timpul deschiderii ușilor. 3. S. m. (Ieșit din uz) Toboșar. ◊ Compus: tambur-major = subofițer care conducea o fanfară militară; p. ext. plutonier (într-o fanfară militară). [Pl. și: (1, n.) tambure] – Din fr. tambour.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)