TÁBĂRĂ, tabere, s. f. 1. Loc (întărit) unde staționează trupele un timp mai îndelungat în vederea efectuării de exerciții practice pe teren cu efective de mari unități; tabie (2). ♦ Popas; etapă. 2. Așezare vremelnică în corturi. ♦ Așezare (în aer liber) pentru adăpostirea copiilor, a elevilor, a muncitorilor etc. aflați la odihnă sau a sportivilor în timpul antrenamentelor. ♦ (Sport) Cantonament. 3. Grup de care în mers sau în popas; convoi. 4. (Înv.) Oaste; p. ext. mulțime, gloată. 5. Grup de oameni opus altui grup; grupare, asociație care luptă pentru o anumită cauză. – Din sl. taborŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a tábără (-bere), s. f. – 1. Cantonament, campare. – 2. Armată, forță. – 3. Partidă, grupare. – 4. Mulțime, cantitate mare. – 5. Convoi, grup de care. – Mr. tăbure „batalion”, megl. tăbur. Tc. sau mai probabil tăt. tabur (J. Melich, Ung. Jb., XV, 529-40; Vasmer, III, 66), parțial prin intermediul sl. taborŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Tiktin; Candrea), cf. bg., sb., cr., slov., ceh., pol., rus. tabor, mag. tabór. – Der. tăbăraș, s. m. (soldat care aparține unei tabere); tăbărî, vb. (a face tabără; a împresura, a asedia; a se repezi la, a se năpusti).Sursa: Dicționarul etimologic român
tabără, tabere s. f. (intl.) închisoare.Sursa: Dicționar de argou al limbii române tábără f., pl. ere și erĭ (vsl. taborŭ, rus. pol. sîrb. tabór; ung. tábor, turc. tabur). Vechĭ. Oprire, popas, etapă militară. Maram. Oaste. Arm. Lagăr, bivuac permanent în barace p. exercițiu trupelor. Ceată, partid. Convoĭ. Adv. Grămadă, claĭe peste grămadă: a lăsa lucrurile tabără.
Sursa: Dicționaru limbii românești
tábără s. f., g.-d. art. táberei; pl. tábereSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită tabără f. 1. lagăr: a așeza, a ridica tabără; 2. ceată numeroasă: locustele merg în tabere; 3. stațiune militară: făcând 25 tabere din Constantinopole până în câmpiile Dobrogei BĂLC. [Slav. TABORŬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
TÁBĂRĂ, tabere, s. f. 1. Loc de dispunere temporară a trupelor, amenajat în afara localităților în scopul instruirii soldaților în condiții de campanie; tabie (2). ♦ Popas; etapă. 2. Așezare vremelnică în corturi, în barăci etc. ♦ Așezare (în aer liber) pentru copii, elevi etc. aflați la odihnă sau pentru sportivi în timpul antrenamentelor. ♦ (Sport) Cantonament. 3. Grup de care în mers sau în popas; convoi. 4. (înv.) Oaste; p. ext. mulțime, gloată. 5. Grup opus altui grup; grupare, asociație politică care luptă pentru o anumită cauză. – Din sl. taborŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
Forme flexionare:
tăbăra - Verb, Indicativ, imperfect, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul tăbărî
tabără - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, plural - pentru cuvantul tăbărî
tabără - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul tăbărî
tabără - Verb, Imperativ, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul tăbărî