Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele tabu:

TABÚ, tabuuri, s. n. Interdicție cu caracter religios, în anumite societăți primitive, aplicată la ceea ce este considerat sacru; interdicție rituală; fig. persoană, lucru despre care nu se discută de teamă, din pudoare etc. ♦ Fenomen de evitare a folosirii unui cuvânt și de înlocuire a lui cu un altul, din superstiție sau din pudoare; interdicție de limbaj. – Din fr. tabou.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


TABÚ s.n. 1. Ceea ce este considerat sacru și în mod sacramental inhibitoriu în religiile polineziene. ♦ Ceea ce este sacru și interzis în toate formele de religii primitive și chiar evoluate. ♦ Situație, obiect, timp, loc, persoană, funcție făcând obiectul unei credințe sau al unor practici religioase. 2. (Fig.) Interdicție, prohibiție nejustificată. ♦ (Fam.) Persoană de care nimeni nu se poate atinge, care nu poate fi criticată sau atacată, discutată; lucru, problemă despre care nu se poate discuta sau care nu poate fi criticată. 3. Tip de interdicție de vocabular care duce la înlocuirea unui cuvânt cu un altul sau cu o perifrază metaforică, ori cu o variantă formală, datorită unor motive mistico-religioase. [< fr. tabou, cf. polinez. tabu – sacru].
Sursa: Dicționar de neologisme

TABÚ s. n. 1. (în religiile primitive) interdicție cu caracter sacru, a cărei încălcare atrage automat sancțiuni de ordin magic și social. ◊ situație, obiect, persoană, funcție (interzise) obiect al unei credințe sau al unor practici religioase. 2. (fig.) interdicție nejustificată. ◊ (fam.) persoană, obiect, problemă despre care nu se poate discuta sau care nu pot fi criticate. 3. interdicție de vocabular determinată de superstiții sau de pudoare, care duce înlocuirea unui cuvânt cu un altul sau cu o perifrază, metaforice. (< fr. tabou)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

TABÚ (‹ fr. {i}; cuv. polinezian „sacru”) s. n. 1. (În societățile primitive) interdicție absolută cu caracter sacru, privind o ființă, un obiect, un proces sau un fenomen a cărei încălcare atrage automat sancțiuni severe. Termenul a fost introdus în Europa de exploratorul James Cook, care l-a întâlnit (1777) în ins. Tonga. T. este un concept paralel cu mana având unele caracteristici negative, atunci când se referă la persoane sau locuri cărora le dă o semnificație de „pericol”. ♦ Fig. Persoană, obiect, chestiune a căror discutare este interzisă. 2. Interdicție socială și morală. 3. (LINGV.) Interdicție de vocabular care determină înlocuirea unui cuvânt cu un alt cuvânt sau cu o perifrază, de obicei metaforice, ori cu o variantă formală care îl face de nerecunoscut (ex. „ucigă-l toaca” pentru „drac”).
Sursa: Dicționar enciclopedic

*tabú n. (cuv. polinezian = „sacru, interzis”). Lucru orĭ persoană de care nu e permis să te atingĭ, că te pedepsește Dumnezeŭ (după credința Polinezienilor).
Sursa: Dicționaru limbii românești

tabú s. n., art. tabúul; pl. tabúuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

tabu n. interzicere superstițioasă la popoarele fetișiste: vorbă admisă în folklor pentru orice interdicțiune.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

TABÚ, tabuuri, s. n. (În societățile totemice) Interdicție cu caracter sacru, a cărei încălcare atrage automat sancțiuni severe; interdicție rituală; fig. persoană, lucru despre care nu se discută. ♦ (Lingv.) Interdicție de limbaj care determină înlocuirea unui cuvânt sau cu o perifrază de obicei metaforice. – Din fr. tabou.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)