Am găsit 10 definiții pentru cuvantul/cuvintele tîrș:

TIRS, tirsuri, s. n. 1. Toiag simbolic, împodobit cu viță de vie și având în vârf un con de pin, cu care era înfățișat zeul Dionysos și cei care îl însoțeau. 2. Inflorescență în formă de con de brad. – Din fr. thyrse.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


TIRS s.n. 1. Toiag lung cu care era înfățișat zeul Bachus, împodobit cu frunze de iederă și de viță de vie și în vârf cu un con de pin. 2. (Bot.) Inflorescență în formă de con de brad. [Pl. -suri. / < fr. thyrse, lat. thyrsus, gr. thyrsos].
Sursa: Dicționar de neologisme

TIRS s. n. 1. toiag împodobit cu frunze de viță, de iederă și în vârf cu un con de pin, purtat de zeul Dionysos; ferulă (1). 2. inflorescență în formă de con de brad. (< fr. thyrse, lat. thyrsus, gr. thyrsos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

*tirs n., pl. urĭ (vgr. thýrsos). Bastonu bacantelor (un băț cu cucuruz de brad în vîrf și învălătucit în viță și ederă). Bot. Așezarea florilor în forma cucuruzuluĭ de brad, ca la liliac, castan ș. a.
Sursa: Dicționaru limbii românești

tirs s. n., pl. tírsuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

tirs n. 1. Mit. suliță, împrejmuită cu viță și iederă, cu care bacantele erau înarmate; 2. Bot. dispozițiunea florilor în formă de piramidă, ca la liliac.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

TIRS, tirsuri, s. n. 1. Toiag simbolic, împodobit cu viță-de-vie și având în vârf un con de pin, cu care era înfățișat zeul Dionysos și cei care îl însoțeau. 2. Inflorescență în formă de con de brad. – Din fr. thyrse.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

tîrș (-și), s. m.1. Copac pipernicit, nedezvoltat. – 2. Tufișuri care rămîn la desțelenirea unui cîmp. – 3. Vreascuri, uscături. Sl. trŭsĭ „lăstar” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 403; Conev 50), cf. sb., slov., ceh. trs „viță-de-vie”, sb., slov. trš „buruiană, teren necultivat”. Modificarea pl. se explică pornind de la rezultatul *tîrs, care este normal, pl. tîrși. Este dubletul lui tîrsă, sf. (curătură, desțelenire; Mold., barbă încîlcită), cf. rut. tyrsa.Der. tîrși, vb. (a defrișa, a desțeleni; a grebla, a grăpa; refl., Mold., a se despuia), al doilea sens explicabil prin folosirea înv. a unei greble primitive, făcută cu un smoc de mărăcini; tîrsi, vb. (a curăța un teren), în Trans.; tîrsoacă (var. tîrsoagă), s. f. (plante, Aira caespitosa, Polygonum aviculare; Mold., barbă încîlcită); tîrșar, s. m. (arbust, tufă); tîrșîi (var. Mold. tîrși), vb. (a-și tîrî picioarele), probabil rezultat din contaminarea lui tîrș cu tîrî; tîrșiitură, s. f. (tîrîre); tîrșeală, s. f. (lașitate, teamă), fără îndoială de la tîrșî(i)t „josnic, decăzut” (după Vasiliu, GS, VII, 128. din țig. traš- „grijă”); tîrșelos, adj. (fricos, laș). Tîrșiță, s. f. (sapă) se află față de tîrș în aceeași poziție ca tîrnăcop față de tîrn; der. sa din sl. krušiti „a rupe” (Miklosich, Lexicon, 318) nu pare probabilă. Troș (var. truș), s. m. (Munt., încălțăminte veche, uzată) trebuie să existe în loc de tîrș „papuc fără ștaif, tîrît” (după Scriban, legat de it. dialectal troš „cizmuliță”).
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) tîrș m. (d. tîrș 2 și tîrșit, adică „crescut la pămînt”. Cp. și cu vgr. thýrsos, ramură de viță. Și sîrb. trš, a. î.). Est. Un fel de brad pitic care crește pe țancurile munților: acolo sus, în frig, îs numa [!] tîrșĭ uscațĭ de vînturĭ și-ĭ cetina lor așa (roșcată). S. n., pl. urĭ. Vreascurĭ (de brad): să culegem niște tîrșurĭ și să facem foc (Cr.). Tîrn felezăŭ, mătură mare: grapa vine după plug să´ngroape sămînța cu niște tîrșurĭ de mărăcinĭ (Univ. 8 Sept. 1929; 4, 3).
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) tîrș, interj. care arată zgomotu încălțămintelor tîrlite saŭ al uneĭ petre [!] turtite aruncate pe o suprafață netedă.
Sursa: Dicționaru limbii românești