Am găsit 27 de definiții pentru cuvantul/cuvintele târș:

TARS s. n. Parte a labei piciorului formată din șapte oase, articulate la un capăt cu oasele gambei, iar la celălalt cu oasele metatarsului. – Fr. tarse (din gr.).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne


TARS, tarsuri, s. n. 1. Parte posterioară a scheletului labei piciorului, formată din șapte oase, articulate la un capăt cu oasele gambei, iar la celălalt cu oasele metatarsului. 2. Parte terminală a piciorului insectelor, formată din 1-5 segmente și terminată de obicei cu una sau două gheare. 3. Scheletul fibro-cartilaginos al pleoapelor. – Din fr. tarse.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

TARS s.n. 1. (Anat.) Parte posterioară a labei piciorului, formată din șapte oase. 2. Schelet cartilaginos care menține pleoapa întinsă. 3. Parte terminală a piciorului la insecte. // (Și în forma tarso-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) tars (1)”, „tarsian”. [< fr. tarse, cf. lat. tarsus, gr. tarsos].
Sursa: Dicționar de neologisme

TARS1 s. n. 1. parte posterioară a labei piciorului, formată din șapte oase. ◊ partea terminală a piciorului la insecte. 2. schelet fibrocartilaginos care menține pleoapa întinsă. (< fr. tarse)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

TARS2(O)- elem. „tars1 (1)”. (< fr. tars/o/-, cf. lat. tarsus, gr. tarsos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

TARS3(O)- elem. „pleoapă”. (< fr. tars/o/-, cf. lat. tarsus, gr. tarsos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

*tars n., pl. urĭ (vgr. tarsós). Anat. Cele șapte oase care formează oasele tălpiĭ în apoĭa [!] metatarsuluĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

tars s. n., pl. társuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

TARS, tarsuri, s. n. 1. Parte posterioară a scheletului labei piciorului, formată din șapte oase, articulate la un capăt cu oasele gambei, iar la celălalt cu oasele metatarsului. 2. Parte terminală a piciorului insectelor, formată din 1-5 segmente și terminată de obicei cu una sau două gheare. 3. Scheletul fibro-cartilaginos al pleoapelor. – Din fr. tarse.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

TÂRȘ, târși, s. m. 1. Copac pipernicit, nedezvoltat, uscat; p. ext. pădure cu astfel de copaci, crescuți printre rădăcini și cioturi. 2. Cracă pe care se clădesc căpițele de fân, din care se fac îngrădituri primitive etc. [Pl. și: (n.) târșuri] – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

târș s. n. sg. 1. lehamite. 2. jenă.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

târș1(copac, lemn, creangă) (pop., reg.) s. m., pl. târși
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

târș2 (mătură) (pop.) s. n., pl. tấrșuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

târș n. Mold. 1. tufă spinoasă; 2. pl. vreascuri, vițe uscate: să strângem niște târșuri și să facem foc CR. [Serb. trs].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

TÂRȘ, târși, s. m. (Pop.) 1. Copac pipernicit, nedezvoltat, uscat; p. ext. pădure cu astfel de copaci, crescuți printre rădăcini și cioturi. 2. Cracă pe care se clădesc căpițele de lan, din care se fac îngrădituri primitive etc. [Pl. și: (n.) târșuri] – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

TÂRȘ, târși, s. m. 1. Copac pipernicit, nedezvoltat, uscat; p. ext. pădure cu astfel de copaci, crescuți printre rădăcini și cioturi. 2. Cracă pe care se clădesc căpițele de fân, din care se fac îngrădituri primitive etc. [Pl. și: (n.) târșuri] – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

târș s. n. sg. 1. lehamite. 2. jenă.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

târș1(copac, lemn, creangă) (pop., reg.) s. m., pl. târși
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

târș2 (mătură) (pop.) s. n., pl. tấrșuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

târș n. Mold. 1. tufă spinoasă; 2. pl. vreascuri, vițe uscate: să strângem niște târșuri și să facem foc CR. [Serb. trs].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

TÂRȘ, târși, s. m. (Pop.) 1. Copac pipernicit, nedezvoltat, uscat; p. ext. pădure cu astfel de copaci, crescuți printre rădăcini și cioturi. 2. Cracă pe care se clădesc căpițele de lan, din care se fac îngrădituri primitive etc. [Pl. și: (n.) târșuri] – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

TÂRȘ, târși, s. m. 1. Copac pipernicit, nedezvoltat, uscat; p. ext. pădure cu astfel de copaci, crescuți printre rădăcini și cioturi. 2. Cracă pe care se clădesc căpițele de fân, din care se fac îngrădituri primitive etc. [Pl. și: (n.) târșuri] – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

târș s. n. sg. 1. lehamite. 2. jenă.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

târș1(copac, lemn, creangă) (pop., reg.) s. m., pl. târși
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

târș2 (mătură) (pop.) s. n., pl. tấrșuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

târș n. Mold. 1. tufă spinoasă; 2. pl. vreascuri, vițe uscate: să strângem niște târșuri și să facem foc CR. [Serb. trs].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

TÂRȘ, târși, s. m. (Pop.) 1. Copac pipernicit, nedezvoltat, uscat; p. ext. pădure cu astfel de copaci, crescuți printre rădăcini și cioturi. 2. Cracă pe care se clădesc căpițele de lan, din care se fac îngrădituri primitive etc. [Pl. și: (n.) târșuri] – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)