TĂVĂLÚG, tăvălugi, s. m. 1. Unealtă agricolă compusă din unul sau din mai mulți cilindri, folosită la fărâmarea bulgărilor de pământ și la netezirea și tasarea solului înainte și după însămânțare; cilindru greu, folosit la anumite mașini pentru fărâmare, îndesare, nivelare etc. ◊ Expr. A se da sau a se duce (ori a da pe cineva) de-a tăvălugul (sau, adverbial, tăvălug) = a se duce (sau a face pe cineva să se ducă) de-a rostogolul. 2. Instrument rudimentar de treierat. [Pl. și: (n.) tăvăluguri. – Var. tăvălúc s. m.] – Tăvăli + suf. -ug.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a !tăvălúg s. n., pl. tăvălúguri Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
tăvălug n. sul de lemn gros cu care se ridică pietrele de moară la ferecat; de-a tăvălugul, rostogolindu-se: jos pe scară m’am dus de-a tăvălugul NEGR. [Derivat din tăvălì].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
TĂVĂLÚG, tăvăluguri, s. n. 1. Unealtă agricolă compusă din unul sau din mai mulți cilindri, folosită la farâmarea bulgărilor de pământ și la netezirea și tasarea solului înainte și după însămânțare; cilindru greu, folosit la anumite mașini pentru farâmare, îndesare, nivelare etc. ◊ Expr. A se da sau a se duce (ori a da pe cineva) de-a tăvălugul (sau, adverbial, tăvălug) = a se duce (sau a face pe cineva să se ducă) de-a rostogolul. 2. Instrument rudimentar de treierat. [Pl. și: (m.) tăvălugi. – Var. tăvălúc s. m.] – Tăvăli + suf. -ug.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) TĂVĂLÚG, tăvălugi, s. m. 1. Unealtă agricolă compusă din unul sau din mai mulți cilindri, folosită la fărâmarea bulgărilor de pământ și la netezirea și tasarea solului înainte și după însămânțare; cilindru greu, folosit la anumite mașini pentru fărâmare, îndesare, nivelare etc. ◊ Expr. A se da sau a se duce (ori a da pe cineva) de-a tăvălugul (sau, adverbial, tăvălug) = a se duce (sau a face pe cineva să se ducă) de-a rostogolul. 2. Instrument rudimentar de treierat. [Pl. și: (n.) tăvăluguri. – Var. tăvălúc s. m.] – Tăvăli + suf. -ug.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a !tăvălúg s. n., pl. tăvălúguri Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită tăvălug n. sul de lemn gros cu care se ridică pietrele de moară la ferecat; de-a tăvălugul, rostogolindu-se: jos pe scară m’am dus de-a tăvălugul NEGR. [Derivat din tăvălì].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
TĂVĂLÚG, tăvăluguri, s. n. 1. Unealtă agricolă compusă din unul sau din mai mulți cilindri, folosită la farâmarea bulgărilor de pământ și la netezirea și tasarea solului înainte și după însămânțare; cilindru greu, folosit la anumite mașini pentru farâmare, îndesare, nivelare etc. ◊ Expr. A se da sau a se duce (ori a da pe cineva) de-a tăvălugul (sau, adverbial, tăvălug) = a se duce (sau a face pe cineva să se ducă) de-a rostogolul. 2. Instrument rudimentar de treierat. [Pl. și: (m.) tăvălugi. – Var. tăvălúc s. m.] – Tăvăli + suf. -ug.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)