SÂSÂÍT1 s. n. Sâsâire. ♦ Sunetul caracteristic, asemănător cu un „s” prelungit, pe care îl scot unele animale sau păsări, ca șarpele, gâsca; sâsâitură; p. gener. orice sunet asemănător. – V. sâsâi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a SÂSÂÍT2, -Ă, sâsâiți, -te, adj. (Despre oameni) Care sâsâie; (despre cuvinte) pronunțat defectuos prin deformarea unor sunete (mai ales prin deformarea sunetului „ș”, pronunțat ca „s”). ◊ (Adverbial) Vorbește sâsâit. – V. sâsâi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
sâsâít s. n.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită SÂSÂIT1 s. n. Sâsâire. ♦ Sunet caracteristic, asemănător cu un „s” prelungit, pe care îl scot unele animale sau păsări, ca șarpele, gâscă; sâsâitură; p. gener. orice sunet asemănător. – V. sâsâi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) SÂSÂÍT2, -Ă, sâsâiți, -te, adj. (Despre oameni) Care sâsâie; (despre cuvinte) pronunțat defectuos prin deformarea unor sunete (mai ales prin deformarea sune¬tului „ș”, pronunțat ca „s”). ◊ (Adverbial) Vorbește sâsâit. – V. sâsâi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ȘÂȘÂÍT, șâșâituri, s. n. Faptul de a șâșâi. – V. șâșâi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ȘÂȘÂÍT, -Ă, șâșâiți, -te, adj. v. ȘÂȘÂI. – [DEX '98]
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare
!șâșâít/șișăít (pop.) s. n., pl. șâșăíturi/șișăíturiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ȘÂȘÂÍT, șâșâituri, s. n. Faptul de a șâșâi. [Var.: (pop.) șișăít s. n.] – V șâșâi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ȘÂȘÂÍT, șâșâituri, s. n. Faptul de a șâșâi. – V. șâșâi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ȘÂȘÂÍT, -Ă, șâșâiți, -te, adj. v. ȘÂȘÂI. – [DEX '98]
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare
!șâșâít/șișăít (pop.) s. n., pl. șâșăíturi/șișăíturiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ȘÂȘÂÍT, șâșâituri, s. n. Faptul de a șâșâi. [Var.: (pop.) șișăít s. n.] – V șâșâi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
sâsâit - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul sâsâi
șâșâit - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul șâșâi