Am găsit 12 definiții pentru cuvantul/cuvintele suspin:

SUSPÍN, suspine, s. n. 1. Respirație sonoră, adâncă și prelungită, provocată mai ales de o durere psihică; oftat, suspinare. ◊ Expr. (Rar) A-și da ultimul suspin = a muri. 2. Respirație scurtă și întretăiată, care însoțește un plâns puternic; sughiț (de plâns), suspinare. 3. (Reg.) Astmă (la cai). [Pl. și: suspinuri] – Din suspina (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


suspín s. n., pl. suspíne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

suspin n. 1. respirațiune mai puternică și mai lungă decât cea obișnuită; 2. un fel de geamăt. [Lat. SUSPIRIUM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

1) suspín n., pl. e (mlat. sŭspîrum [R. C. 1933, 28], cl. sŭspîrium, pv. sospir, fr. soupir). Oftat, răsuflare maĭ adîncă (de întristare, de dor): a scoate un suspin. Fig. întristare: pe lumea cea-laltă nu e suspin.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) suspín, a -á v. intr. (lat su-spîrare, d. sub, dedesupt, și spirare, a răsufla; it. sospirare, eng. suspirer, pv. sospirar, fr. soupirer. V. a-, con-, in- și re-spir, expir). Oftez, scot suspine. A suspina după cineva, după ceva, a dori cu înfocare.
Sursa: Dicționaru limbii românești

SUSPÍN, suspine, s. n. 1. Respirație sonoră, adâncă și prelungită, provocată mai ales de o durere psihică; oftat, suspinare. ◊ Expr. (Rar) A-și da ultimul suspin = a muri. 2. Respirație scurtă și înretăiată, care însoțește un plâns puternic; sughiț (de plâns), suspinare. 3. (Reg.) Astm (la cai). [Pl. și: suspinuri] – Din suspina (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

SUSPÍN, suspine, s. n. 1. Respirație sonoră, adâncă și prelungită, provocată mai ales de o durere psihică; oftat, suspinare. ◊ Expr. (Rar) A-și da ultimul suspin = a muri. 2. Respirație scurtă și întretăiată, care însoțește un plâns puternic; sughiț (de plâns), suspinare. 3. (Reg.) Astmă (la cai). [Pl. și: suspinuri] – Din suspina (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

suspín s. n., pl. suspíne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

suspin n. 1. respirațiune mai puternică și mai lungă decât cea obișnuită; 2. un fel de geamăt. [Lat. SUSPIRIUM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

1) suspín n., pl. e (mlat. sŭspîrum [R. C. 1933, 28], cl. sŭspîrium, pv. sospir, fr. soupir). Oftat, răsuflare maĭ adîncă (de întristare, de dor): a scoate un suspin. Fig. întristare: pe lumea cea-laltă nu e suspin.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) suspín, a -á v. intr. (lat su-spîrare, d. sub, dedesupt, și spirare, a răsufla; it. sospirare, eng. suspirer, pv. sospirar, fr. soupirer. V. a-, con-, in- și re-spir, expir). Oftez, scot suspine. A suspina după cineva, după ceva, a dori cu înfocare.
Sursa: Dicționaru limbii românești

SUSPÍN, suspine, s. n. 1. Respirație sonoră, adâncă și prelungită, provocată mai ales de o durere psihică; oftat, suspinare. ◊ Expr. (Rar) A-și da ultimul suspin = a muri. 2. Respirație scurtă și înretăiată, care însoțește un plâns puternic; sughiț (de plâns), suspinare. 3. (Reg.) Astm (la cai). [Pl. și: suspinuri] – Din suspina (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

suspin - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul suspina

suspin - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul suspina