Am găsit 12 definiții pentru cuvantul/cuvintele surguci:

SURGÚCI, (1) surguciuri, s. n., (2) surguci, s. m. 1. S. n. Panaș din pene (de struț) împodobit cu pene scumpe, purtat la turban sau la ișlic de sultani, de înalți demnitari turci sau de unii domni români. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele divizate în numeroase segmente liniare și cu florile albăstrui-violete, roz, albe sau pestrițe, cultivată ca plantă ornamentală (Consolida ajacis). – Din tc. sorguç.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


surgúci (-uri), s. n.1. Panaș împodobit, mănunchi de pene. – 2. Plantă (Delphinium Ajacis). Tc. sorguc (Șeineanu, II, 350; Lokotsch 1926), cf. ngr. σεργούτζι, sb. sorguč.
Sursa: Dicționarul etimologic român

surgúci1 (plantă) s. m., pl. surgúci
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

surgúci2 (mănunchi de pene) s. n., pl. surgúciuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

surgúcĭ n., pl. ce și cĭurĭ (turc. sorghuç, sorghuc, pompon de păr saŭ de pene; ngr. sergútsi, sîrb. sorguč). Vechĭ. Moț de pene cu petre prețioase (îl purta sultanu, pașiĭ din Egipt, Bagdad și Buda și, diferit în formă, domniĭ româneștĭ). Azĭ. O plantă ranunculacee ornamentală (delphinium Ajacis), numită (în Trans.) și toporaș.
Sursa: Dicționaru limbii românești

SURGÚCI, (1) surguciuri, s. n., (2) surguci, s. m. 1. S. n. Panaș din pene (de struț) împodobit cu pene scumpe, purtat la turban sau la ișlic de sultani, de înalți dem¬nitari turci sau de unii domni români. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele divizate în numeroase segmente liniare și cu florile albăstrui-violete, roz, albe sau pestrițe, cultivată ca plantă ornamentală (Consolida ajacis). – Din tc. sorguç.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

SURGÚCI, (1) surguciuri, s. n., (2) surguci, s. m. 1. S. n. Panaș din pene (de struț) împodobit cu pene scumpe, purtat la turban sau la ișlic de sultani, de înalți demnitari turci sau de unii domni români. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele divizate în numeroase segmente liniare și cu florile albăstrui-violete, roz, albe sau pestrițe, cultivată ca plantă ornamentală (Consolida ajacis). – Din tc. sorguç.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

surgúci (-uri), s. n.1. Panaș împodobit, mănunchi de pene. – 2. Plantă (Delphinium Ajacis). Tc. sorguc (Șeineanu, II, 350; Lokotsch 1926), cf. ngr. σεργούτζι, sb. sorguč.
Sursa: Dicționarul etimologic român

surgúci1 (plantă) s. m., pl. surgúci
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

surgúci2 (mănunchi de pene) s. n., pl. surgúciuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

surgúcĭ n., pl. ce și cĭurĭ (turc. sorghuç, sorghuc, pompon de păr saŭ de pene; ngr. sergútsi, sîrb. sorguč). Vechĭ. Moț de pene cu petre prețioase (îl purta sultanu, pașiĭ din Egipt, Bagdad și Buda și, diferit în formă, domniĭ româneștĭ). Azĭ. O plantă ranunculacee ornamentală (delphinium Ajacis), numită (în Trans.) și toporaș.
Sursa: Dicționaru limbii românești

SURGÚCI, (1) surguciuri, s. n., (2) surguci, s. m. 1. S. n. Panaș din pene (de struț) împodobit cu pene scumpe, purtat la turban sau la ișlic de sultani, de înalți dem¬nitari turci sau de unii domni români. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele divizate în numeroase segmente liniare și cu florile albăstrui-violete, roz, albe sau pestrițe, cultivată ca plantă ornamentală (Consolida ajacis). – Din tc. sorguç.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)