SUPRAFAȚÁ, suprafațez, vb. I. Tranz. (Tehn.) 1. A acoperi suprafața unei piese, a unei construcții etc. cu un strat superficial în scop util sau decorativ. 2. A netezi și finisa o îmbrăcăminte rutieră. – Din suprafață (după fr. surfacer).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a SUPRAFAȚÁ vb. I. tr. A realiza un strat superficial la o piesă, la o construcție. ♦ A uniformiza suprafața îmbrăcămintei rutiere. [După fr. surfacer].
Sursa: Dicționar de neologisme
SUPRAFAȚÁ vb. tr. 1. a acoperi cu un strat superficial o piesă, o construcție. 2. a uniformiza suprafața îmbrăcămintei rutiere. (după fr. surfacer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
SUPRAFAȚÁ, suprafațez, vb. I. Tranz. (Tehn.) 1. A acoperi suprafața unei piese, a unei construcții etc. cu un strat superficial în scop util sau decorativ. 2. A netezi și finisa o îmbrăcăminte rutieră. – Din suprafață (după fr. surfacer).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) SUPRAFÁȚĂ, suprafețe, s. f. 1. Partea exterioară sau de deasupra a unui corp; față. ◊ Loc. adv. La suprafață = fără a pătrunde în esența lucrurilor, în mod superficial. 2. Întindere nelimitată (de teren, de pădure etc.) considerată sub raportul lungimii și lățimii, măsurată în unități la pătrat. ◊ Suprafață de respirație = suprafață pulmonară care dă capacitatea respiratorie. ♦ (Geom.) Arie2 limitată de o linie închisă (frântă sau curbă) măsurată în unități la pătrat. – Din supra- + față (după fr. surface).Sursa: Dicționarul limbii române moderne SUPRAFÁȚĂ, suprafețe, s. f. 1. Partea exterioară sau de deasupra a unui corp; față. ♦ Fig. Exterior, aparență. ◊ Loc. adj. De suprafață = care nu are profunzime; superficial. ◊ Loc. adv. La suprafață = fără a pătrunde în esența lucrurilor, în mod superficial. 2. Întindere delimitată considerată sub raportul lungimii și lățimii. ♦ (Geom.) Arie limitată de o linie închisă (frântă sau curbă) măsurată în unități la pătrat. – Supra- + față (după fr. surface).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a SUPRAFÁȚĂ s.f. 1. Față, parte exterioară a unui corp. 2. Întindere delimitată (de teren, de pădure) etc. ♦ (Geom.) Arie limitată de o linie închisă, măsurată în unități de măsură speciale. [< supra- + față, după fr. surface].
Sursa: Dicționar de neologisme
SUPRAFÁȚĂ s. f. 1. față, parte exterioară a unui corp. 2. întindere delimitată (de teren, de pădure) etc. 3. (mat.) arie limitată de o linie închisă. (după fr. surface)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
suprafáță (-țe), s. f. Exterior, întindere. Traducere din lat. superficies sau din fr. surface, adaptat la față. – Der. superficial, adj., din fr. superficiel; superficialitate, s. f., din fr. superficialité.Sursa: Dicționarul etimologic român suprafáță (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraféței; pl. supraféțeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită suprafață f. 1. întinderea unui corp solid considerat sub raportul lungimii și lărgimii; 2. partea exterioară a unui corp; 3. fig. exterior, aparență: a se opri la suprafața lucrurilor.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
*suprafáță f., pl. ețe (supra- și față; fr. surface, lat super-ficies. V. superficial). Partea exterioară saŭ de deasupra, față: suprafața pămîntuluĭ, a apeĭ, a unuĭ poligon. Fig. Exterior, aparență: nu observa numaĭ suprafața, ci adîncește lucrurile ! Întindere: suprafața uneĭ țărĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
SUPRAFÁȚĂ, suprafețe, s. f. 1. Partea exterioară sau de deasupra a unui corp; față. ♦ Fig. Exterior, aparență. ◊ Loc. adj. De suprafață = care nu are profunzime; superficial. ◊ Loc. adv. La suprafață = fără a pătrunde în esența lucrurilor, în mod superficial. 2. Întindere delimitată considerată sub raportul lungimii și lățimii. ♦ (Geom.) Arie limitată de o linie închisă (frântă sau curbă) măsurată în unități la pătrat. – Supra1- + față (după fr. surface).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)