Am găsit 12 definiții pentru cuvantul/cuvintele suna:

SUNÁ, sun, vb. I. 1. Intranz. A scoate, a produce, a emite anumite sunete. ◊ Expr. A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu conține nimic. ♦ (Despre ceas) A marca timpul (prin bătăi mecanice). ◊ Expr. A-i suna (cuiva) ceasul (morții sau de veșnicie) = a-i sosi cuiva clipa morții. ♦ (Despre ape) A murmura, a susura. ♦ (Despre anumite obiecte, materiale etc.) A foșni; a trosni, a pocni. ♦ (Despre vânt) A șuiera, a vâjâi. ♦ Tranz. (Pop.) A scutura cu zgomot frâul (pentru a chema calul). 2. Intranz. (Despre cuvinte, cântece, glasuri) A se face auzit, a se auzi, a răsuna. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a-și aminti obsesiv un fapt. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i plăcea (cuiva) ceea ce aude. ♦ (Rar; despre urechi) A țiui. ♦ Fig. A-i stărui în minte. 3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna. 4. Intranz. (Despre oameni) A cânta dintr-un instrument muzical. 5. Intranz. A anunța, a vesti ceva prin sunete de clopot sau suflând într-un instrument. ♦ Tranz. A chema (pe cineva) prin sonerie, telefon etc. 6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glăsui. 7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni, a se auzi vorbindu-se despre ceva. – Lat. sonare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


suná (-n, -át), vb.1. A produce un sunet. – 2. A cînta la un instrument. – 3. A marca timpul (cu privire la ceas). – 4. A spune, a răsuna. – 5. A se face auzit, a umbla vorba. – 6. A apăsa pe sonerie, a chema. – 7. A insinua, a sugera. – 8. (Refl.) A se spune, a se ști, a se cunoaște. – Mr. asun(are), megl. sun(ari). Lat. sǒnāre (Cihac, I, 271; Pușcariu 1694; REW 8087), cf. vegl. sonuar, it. sonare, prov., cat., sp. sonar,, fr. sonner, port. soar.Der. sun, s. n. (înv., sunet), probabil din lat. sonus (Tiktin; Candrea; cf. REW 8090), sau deverbal; sunător, adj. (care sună, sonor; varietate de mere); sunătoare, s. f. (pojarniță, Staphylea pinnata), omonimul lui sunătoaresănătoare; sunet, s. n., din lat. sǒnitŭs (Pușcariu 1695; REW 8089; Rosetti, I, 159), sau cu suf. -et, cf. tunet, muget, răcnet etc.; răsuna, vb., după fr. résonner; răsunător, adj. (care răsună); răsunet, s. n. (sunet puternic; bubuit; zgomot, rumoare). Der. din fr. sonată, s. f.; sonerie, s. f.; sonet, s. n.; sonor, adj.; sonoritate, s. f.; sonoriza, vb.
Sursa: Dicționarul etimologic român

suná (a ~) vb., ind. prez. 3 súnă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

sunà v. 1. a da un sunet: sună codrul de stejar EM.; 2. a scoate un sunet, a cânta: a suna din trâmbiță; 3. a anunța prin sunete: a suna alarma; 4. a avea un înțeles: coprinsul scrisorii sună astfel; 5. a merge vorba, a se lăți vestea: se sunase prin târg că plecase. [Lat. SONARE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Suna f. tradițiune religioasă, în afară de Coran, a Mahomedanilor ortodoxi.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SUNÁ, sun, vb. I. 1. Intranz. A scoate, a produce, a emite anumite sunete, ◊ Expr. A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu conține nimic. ♦ (Despre ceas) A marca timpul (prin bătăi mecanice); (despre unele ceasuri) a emite, la o oră dinainte stabilită, un semnal sonor (pentru a trezi din somn, pentru a marca ceva). ◊ Expr. A-i suna (cuiva) ceasul (morții sau de veșnicie) = a-i sosi cuiva clipa morții. ♦ (Despre ape) A murmura, a susura. ♦ (Despre anumite obiecte, materiale etc.) A foșni; a trosni, a pocni. ♦ (Despre vânt) A șuiera, a vâjâi. ♦ Tranz. (Pop.) A scutura cu zgomot frâul (pentru a chema calul). 2. Intranz. (Despre cuvinte, cântece, glasuri) A se face auzit, a se auzi, a răsuna. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a-și aminti obsesiv un fapt. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i plăcea (cuiva) ceea ce aude. ♦ (Rar; despre urechi) A țiui. ♦ Fig. A-i stărui în minte. 3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna. 4. Intranz. (Despre oameni) A cânta dintr-un instrument muzical. 5. Intranz. A anunța, a vesti ceva prin sunete de clopot sau suflând într-un instrument. ♦ Tranz. A chema (pe cineva) prin sonerie, telefon etc. 6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glăsui. 7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni, a se auzi vorbindu-se despre ceva. – Lat. sonare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

SUNÁ, sun, vb. I. 1. Intranz. A scoate, a produce, a emite anumite sunete. ◊ Expr. A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu conține nimic. ♦ (Despre ceas) A marca timpul (prin bătăi mecanice). ◊ Expr. A-i suna (cuiva) ceasul (morții sau de veșnicie) = a-i sosi cuiva clipa morții. ♦ (Despre ape) A murmura, a susura. ♦ (Despre anumite obiecte, materiale etc.) A foșni; a trosni, a pocni. ♦ (Despre vânt) A șuiera, a vâjâi. ♦ Tranz. (Pop.) A scutura cu zgomot frâul (pentru a chema calul). 2. Intranz. (Despre cuvinte, cântece, glasuri) A se face auzit, a se auzi, a răsuna. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a-și aminti obsesiv un fapt. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i plăcea (cuiva) ceea ce aude. ♦ (Rar; despre urechi) A țiui. ♦ Fig. A-i stărui în minte. 3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna. 4. Intranz. (Despre oameni) A cânta dintr-un instrument muzical. 5. Intranz. A anunța, a vesti ceva prin sunete de clopot sau suflând într-un instrument. ♦ Tranz. A chema (pe cineva) prin sonerie, telefon etc. 6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glăsui. 7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni, a se auzi vorbindu-se despre ceva. – Lat. sonare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

suná (-n, -át), vb.1. A produce un sunet. – 2. A cînta la un instrument. – 3. A marca timpul (cu privire la ceas). – 4. A spune, a răsuna. – 5. A se face auzit, a umbla vorba. – 6. A apăsa pe sonerie, a chema. – 7. A insinua, a sugera. – 8. (Refl.) A se spune, a se ști, a se cunoaște. – Mr. asun(are), megl. sun(ari). Lat. sǒnāre (Cihac, I, 271; Pușcariu 1694; REW 8087), cf. vegl. sonuar, it. sonare, prov., cat., sp. sonar,, fr. sonner, port. soar.Der. sun, s. n. (înv., sunet), probabil din lat. sonus (Tiktin; Candrea; cf. REW 8090), sau deverbal; sunător, adj. (care sună, sonor; varietate de mere); sunătoare, s. f. (pojarniță, Staphylea pinnata), omonimul lui sunătoaresănătoare; sunet, s. n., din lat. sǒnitŭs (Pușcariu 1695; REW 8089; Rosetti, I, 159), sau cu suf. -et, cf. tunet, muget, răcnet etc.; răsuna, vb., după fr. résonner; răsunător, adj. (care răsună); răsunet, s. n. (sunet puternic; bubuit; zgomot, rumoare). Der. din fr. sonată, s. f.; sonerie, s. f.; sonet, s. n.; sonor, adj.; sonoritate, s. f.; sonoriza, vb.
Sursa: Dicționarul etimologic român

suná (a ~) vb., ind. prez. 3 súnă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

sunà v. 1. a da un sunet: sună codrul de stejar EM.; 2. a scoate un sunet, a cânta: a suna din trâmbiță; 3. a anunța prin sunete: a suna alarma; 4. a avea un înțeles: coprinsul scrisorii sună astfel; 5. a merge vorba, a se lăți vestea: se sunase prin târg că plecase. [Lat. SONARE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Suna f. tradițiune religioasă, în afară de Coran, a Mahomedanilor ortodoxi.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SUNÁ, sun, vb. I. 1. Intranz. A scoate, a produce, a emite anumite sunete, ◊ Expr. A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu conține nimic. ♦ (Despre ceas) A marca timpul (prin bătăi mecanice); (despre unele ceasuri) a emite, la o oră dinainte stabilită, un semnal sonor (pentru a trezi din somn, pentru a marca ceva). ◊ Expr. A-i suna (cuiva) ceasul (morții sau de veșnicie) = a-i sosi cuiva clipa morții. ♦ (Despre ape) A murmura, a susura. ♦ (Despre anumite obiecte, materiale etc.) A foșni; a trosni, a pocni. ♦ (Despre vânt) A șuiera, a vâjâi. ♦ Tranz. (Pop.) A scutura cu zgomot frâul (pentru a chema calul). 2. Intranz. (Despre cuvinte, cântece, glasuri) A se face auzit, a se auzi, a răsuna. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a-și aminti obsesiv un fapt. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i plăcea (cuiva) ceea ce aude. ♦ (Rar; despre urechi) A țiui. ♦ Fig. A-i stărui în minte. 3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna. 4. Intranz. (Despre oameni) A cânta dintr-un instrument muzical. 5. Intranz. A anunța, a vesti ceva prin sunete de clopot sau suflând într-un instrument. ♦ Tranz. A chema (pe cineva) prin sonerie, telefon etc. 6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glăsui. 7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni, a se auzi vorbindu-se despre ceva. – Lat. sonare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)